Stranieri

Ultrașii lui Dinamo Kiev, reacție imediată după anunțul plecării lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu, întors din drum de ultrașii lui Dinamo Kiev

Articol de GSP.RO  —  luni, 27 iulie 2020

Mircea Lucescu (74 de ani) a transmis un comunicat pentru Gazeta Sporturilor, prin care anunță că renunță la colaborarea cu Dinamo Kiev. 

Presiunea pusă de ultrașii din Kiev a fost motivul care l-a făcut pe Mircea Lucescu să se răzgândească. La câteva minute după ce informația ruperii contractului a fost publicată în exclusivitate pe GSP.ro, fanii din gruparea „Druzi Dynamo” au reacționat: „Am reușit să apărăm onoarea clubului”. 

Mesajul fanilor lui Dinamo Kiev

Din informațiile pe care le avem, este foarte probabil ca Lucescu să nu se mai întoarcă în Ucraina. Nu ne vine să ne bucurăm încă, așa cum nu ne-a venit să credem nici când a fost numit în funcție, atunci când noi am fost primii care au dat vestea. Se pare că reacția ultrașilor și a fanilor a contat. Am reușit să apărăm onoarea clubului, în timp ce conducerea a arătat o completă lipsă de înțelegere a acestei situații
- Comunicatul fanilor lui Dinamo Kiev

VIDEO Lucescu: „Am inventat un mod aparte de a antrena! Asta trebuie să faci pentru performanță și rezultate!"

Citește și alte știri despre Mircea Lucescu: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.