Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

EXCLUSIV Dinamo refuză să joace, chiar dacă va primi undă verde de la DSP » De ce nu vor „câinii” să fie programați

Dinamo s-a testat azi de COVID-19

Articol de Eduard Apostol   —  marți, 28 iulie 2020

Dinamo speră să scape cât mai curând de cazurile de coronavirus din echipă, dar „câinii” spun că nu sunt încă pregătiți să joace din nou în Liga 1.

Din informațiile GSP.ro, echipa lui Gigi Mulțescu, care încă nu a debutat pe banca lui Dinamo, a efectuat azi o nouă serie de teste pentru coronavirus. Jucătorii care erau negativi și cei din staff au efectuat analizele la Săftica, iar cei pozitivi s-au testat separat, la o clinică. Acum, dinamoviștii așteaptă rezultatele testelor pentru a vedea când se pot relua antrenamentele. 

Chiar dacă toate rezultatele vor fi negative, cei de la Dinamo spun că încă nu pot juca, din cauza pauzei mari. „Câinii” au jucat ultimul meci pe 12 iulie, 1-1 cu Poli Iași, și de pe 22 iulie toți jucătorii sunt în izolare și echipa nu s-a antrenat. Astfel, oficialii echipei susțin că nu pot rezista ritmului de 7 meciuri în 21 de zile. În plus, „câinii” zic că o parte dintre juniori trebuie să joace și la Dinamo U19, în Liga Elitelor. Meciul cu UTA U19 e programat pe 1 august. 

LPF ar vrea să-i programeze cât mai curând, deși dinamoviștii solicită cel puțin încă o săptămână de antrenamente până la startul primului meci oficial. Dinamo este pe locul 7 în play-out, loc retrogradabil, dar speră într-o decizie favorabilă în Adunarea Generală de la LPF, dorind ca echipele să decidă ca niciun club să retrogradeze în acest sezon. 


Clasament play-out Liga 1

FOTO. Imagini tari de la Dinamo - Poli Iași 1-1 

VIDEO Cluburile au votat pe cine vor campioană și ce s-ar întâmpla cu Dinamo


Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.