Hermannstadt s-a impus în fața liderului din play-out, Viitorul, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 12.
Prima repriză a întâlnirii de la Sibiu a fost modestă. Niciuna dintre echipe nu și-a creat ocazii importante de gol.
A doua parte a fost mai disputată, echipa gazdă intrând pe teren mai montată. Chiar și așa, scorul s-a deschis abia pe final. O centrare șutată a lui Opruț a fost deviată elegant, cu exteriorul, de către Ionuț Stoica, care a reușit să îl învingă pe Tordai.
Sibienii și-au majorat avantajul doar 8 minute mai târziu, prin golgheterul croat Gabriel Debeljuh, care a marcat dintr-un penalty scos tot de el. După o pasă bună, pe spate, a lui Yazalde, Debeljuh a fost împiedicat în careu de Iacob, care a ratat de puțin balonul. Croatul a executat o „Panenka” impecabilă și a stabilit scorul final al partidei.
13 goluria reușit să înscrie Gabriel Debeljuh în acest sezon
Sibienii au ajuns astfel la 4 victorii în ultimele 5 meciuri și par să fi scăpat definitiv de grijile retrogradării! Singura echipă care nu a fost învinsă de formația lui Ruben Albes în ultimele meciuri a fost Sepsi, cu care Hermannstadt a remizat, scor 2-2.
Pentru formația lui Gică Hagi, care rămâne lider în play-out, urmează o partidă pe teren propriu, cu Sepsi, în timp ce Hermannstadt va da piept etapa viitoare cu Academica Clinceni, în deplasare.
Clasament play-out Liga 1:
Hermannstadt - Viitorul 2-0
- Au marcat: Stoica 76, Debeljuh 84
- VIDEO cu fazele importante de la meci AICI
- Click aici pentru LIVE + statistici
Hermannstadt - Viitorul, echipe de start
Hermannstadt (4-4-2): Cristiano - Vodă, Viera, Stoica, Opruț - Caiado, Romario, Rimane, Jo Santos - Debeljuh, Yazalde
Rezerve: Novo, Tiago, Luchin, Bușu, Dalbea, Petrescu, Dumitriu, Bălan, Buzan
Absenți: -
Antrenor: Ruben Albes
Viitorul (4-3-3): Tordai, Căpușă, Mladen, Ghiță, Damien - Artean, Iacob, Casap - Chițu, Rivaldinho, Ganea
Rezerve: Căbuz, Georgescu, Grosu, Achim, Bodișteanu, Ciobanu, Dulca, Munteanu, Pitu
Absenți: C. Matei, Boboc (accidentați)
Antrenor: Gheorghe Hagi
Stadion: „Municipal” (Sibiu)
Arbitru: Ionuț Coza // A1: Florin Păunescu; A2: Marius Marica
{{text}}