Petrolul a pierdut cu FC Argeș, scor 1-2, și a ratat promovarea în Liga 1. După meci, fanii ploieșteni i-au contestat dur pe elevii lui Costel Enache.
Ploieștenii au ratat încă o dată promovarea în Liga 1, iar fanii au reacționat din nou agresiv. Același lucru s-a întâmplat și la finalul sezonului trecut.
Astăzi, după înfrângerea cu FC Argeș, ultrașii au trecut peste orice măsuri de distanțare socială și au venit să le ceară explicații jucătorilor. Printre cuvinte de nereprodus, ultrașii i-au strigat veteranului Laurențiu Marinescu (35 de ani) că este depășit și nu mai poate continua.
Mijlocașul a reacționat, iar lucrurile au fost la un pas să degenereze. Marinescu și fanul s-au apropiat amenințător, moment în care au intervenit forțele de ordine.
Capturi Digi Sport și TV Telekom Sport
„Plecați! Ne-ați adus la disperare. Plecați și lăsați copiii să joace! Nu vă mai suportăm, nu mai rezistăm! Lăsați tricourile aici, vă rugăm”
- Mesajul unui fan către jucătorii Petrolului
{{text}}