Liga 1

Burleanu vrea schimbarea Ligii 1: „Putem discuta pe 3 august. Vom păstra părțile bune din acest sistem”

Articol de GSP.RO  —  miercuri, 29 iulie 2020

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a vorbit despre situația din Liga 1 și spune că Federația Română de Fotbal este de acord cu schimbarea sistemului competițional și trecerea la 16 echipe.

„Noi am făcut o analiză pe acest sistem cu 16 echipe. FRF a propus asta acum doi ani, după un studiu făcut cu UEFA și cu una dintre cele mai renumite companii de profil. Noi am considerat că este oportun să facem trecerea începând cu sezonul 2021-2022, dar s-ar putea schimba din sezonul viitor. Pe 3 august va fi o ședință a Comitetului Executiv și putem discuta despre implementarea sistemului cu 16 echipe. 

Mâine va fi o Adunare Generală a LPF și dacă, cluburile și deținătorii de drepturi TV vor fi de acord și vor propune schimbarea sistemului în Comitetul Executiv, noi, ca adminstrație, vom fi de acord. 

Vom păstra părțile bune din acest sistem cu play-off și play-out. Și am da miză play-out-ului, urmând să fie un baraj între campioana din play-out și echipa de pe ultimul loc care duce în cupele europene”, a declarat Răzvan Burleanu la Pro X. 

Până când vei mai putea amâna finalizarea sezonului? În mod normal, ultima etapă din play-out trebuie să se joace în aceeași zi și la aceeași oră. Dinamo are de recuperat patru meciuri. Așa că alte echipe trebuie să stea pentru ca Dinamo să recupereze partidele.
- Răzvan Burleanu

Joi se decide soarta Ligii 1

Liga Profesionistă de Fotbal a convocat o Adunare Generală pentru joi, dar sunt slabe șansele să fie aprobată o schimbare așa cum ar vrea Dinamo, să nu retrogradeze nimeni și să se ajungă la un campionat cu 16 sau cu 18 echipe. Orlando Nicoară, directorul societății eAD, care deține drepturile TV, a spus și în public că nu e de acord cu schimbarea sistemului competițional, nici cu oprirea campionatului. 

În afara lui Dinamo, Poli Iași și Chindia mai sunt interesate să nu pice nicio echipă. Hagi a spus, de asemenea, că ar prefera să se ajungă la 18 formații în prima ligă, iar Dinamo să fie printre ele. 

Rămân multe cluburi împotriva unui asemenea plan, echipe care nu acceptă să împartă cei 28 de milioane de euro din drepturile TV la 16 sau la 18, în loc de 14.

VIDEO Cluburile au votat pe cine vor campioană și ce s-ar întâmpla cu Dinamo

Citește mai multe știri din Liga 1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.