O veste bună, alta tristă pentru Dinamo: 15 dintre cei 18 fotbaliști infectați inițial au ieșit negativ la ultimele teste, iar echipa a fost programată la etapă, deși jucătorii contestă ideea.
Dinamo s-a reunit aseară la Săftica, la ora 18:00, pentru primul antrenament după două săptămâni de pauză totală, de carantină. Roș-albii au primit ieri dimineață vestea că 15 dintre cei 18 fotbaliști descoperiți, inițial, infectați cu COVID-19 au trecut ultima testare și sunt negativi. Adică sunt disponibili pentru antrenamente și pentru meciuri. După alte ore în care au așteptat un semn din partea conducerii, roș-albii au aflat că se vor pregăti sub comanda lui Gigi Mulțescu, cu care abia apucaseră să facă trei antrenamente.
Voluntari - Dinamo se joacă duminică!
Momentan, dintre cei 18 jucători, trei mai au probleme din cauza noului coronavirus. Este vorba de Diego Fabbrini, Andrei Sin și Mihai Popescu, primii doi acuzând de la bun început o stare gravă. Ceea ce se știe sigur în acest moment - spre deziluzia roș-albilor, în special a celor din conducere, care au insistat pentru întreruperea sezonului - Dinamo va reveni în campionat încă de duminică seară.
Practic, echipa va avea doar 4 ședințe de pregătire până la ora unei partide importante în lupta pentru evitarea retrogradării. Jucătorii au ripostat încă de la începutul săptămânii, solicitând măcar o săptămână plină de antrenamente după două săptămâni de carantină.
„Dinamo a primit un răspuns favorabil de la DSP Ilfov. Cel mai probabil, meciul cu Voluntari va avea loc duminică. O să vedem în cadrul Adunării Generale cum se poate încheia play-out-ul pe terenul de joc. Eu înțeleg situația jucătorilor, știm că au probleme cu pregătirea, mai ales că au stat izolați în această perioadă. Cred că ar trebui să le mulțumim și public pentru eforturile pe care le fac să termine competiția pe teren", a comentat Justin Ștefan, secretarul general al LPF, la Digi Sport.
2 victoriiși un eșec a strâns Voluntariul în actuala ediție cu Dinamo, ilfovenii învingând în ultimele două dueluri directe
Eu întotdeauna plec de la principiul bunei-credințe. Nu există nicio dovadă că Dinamo sau CFR Cluj și-ar fi multiplicat intenționat creșterea numărului de cazuri. N-am simțit că ar vrea întreruperea competiției. Pot apărea erori în cadrul testărilor, asta, da!
Justin Ștefan, secretar general LPF
Cum ar putea arăta Dinamo la Voluntari
Echipa probabilă a „câinilor”: Straton - Kostrna, Puljic, R. Grigore, Skovasja - Mrzljak, Răuță - Sorescu, Mihaiu, V. Lazăr - Montini
{{text}}