Liga 1

CRAIOVA. Finala Ligii 1, în pericol?! Sorin Cârțu amenință: „În cazul ăsta, nu mai jucăm cu CFR”

Sorin Cârțu (64 de ani) așteaptă o decizie în privința meciului Astra Giurgiu - CS Universitatea Craiova, suspendat după ce Ljuban Crepulja (26, mijlocaș) a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.

Articol de GSP.RO  —  joi, 30 iulie 2020

Sorin Cârțu (64 de ani) așteaptă o decizie în privința meciului Astra Giurgiu - CS Universitatea Craiova, suspendat după ce Ljuban Crepulja (26, mijlocaș) a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.

Ce se întâmplă dacă jucăm cu Astra, iar unul de la ei se află în incubație și dă virusul unui jucător de-ai noștri? Nu mai jucăm nici noi cu CFR-ul după. DSP Giurgiu să-și asume și să ia o decizie, la fel și cei care conduc fotbalul românesc.

Am văzut o discuție că ar putea să ne programeze vineri. Cum să faci așa ceva?! Noi suntem bătaia de joc a campionatului?! Oricum, nu vom avea ritm de joc în meciul cu CFR dacă nu vom evolua contra Astrei”, a declarat Cârțu la ProX.

  • Oficialul formației din Bănie face referire la propunerea lui Dani Coman, președintele giurgiuvenilor, care a spus că meciul Astra - Craiova s-ar putea juca sâmbătă, 1 august. În acest caz, oltenii ar urma să dispute meciul decisiv pentru titlu la două zile distanță (luni, 2 august);
  • Play-off-ul din Liga 1 trebuie să se încheie până pe 3 august, când FRF va trebui să trimită la UEFA echipele calificate în cupele europene.

Craiova rămâne la București

Mihai Rotaru, finanțatorul liderului din Liga 1, a dezvăluit faptul că oltenii vor rămâne la București, locul în care au fost cantonați.

„Am avut o tentativă să plecăm, dar ne-am dat seama că poate interveni DSP. Sunt abordări diferite în funcție de zonă, am văzut că cei de la Cluj au decis ceva, cei din Ilfov altceva. Giurgiu poate avea altă abordare și rămânem pe loc. Ne putem trezi că suntem reprogramați vineri, apoi să ne întoarcem. Am discutat cu staff-ul, cu căpitanii, toți au vrut același lucru. Rămânem pe loc, ne antrenăm”, a declarat acesta la „Digi Sport Special”.

Clasament play-off Liga 1:

VIDEO Cârțu, recital din mijlocul unui grup de prieteni: „Aduceți titlu-n Bănie”

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.