Rangers s-a impus pe terenul lui Aberdeen, scor 1-0, într-un meci pe care Ianis Hagi (21 de ani) l-a început ca titular.
Românul a fost folosit pe poziția de extremă dreapta, însă prestația sa a fost dezamăgitoare. Echipa sa a marcat unicul gol al partidei în minutul 21, prin Ryan Kent, care a fost servit de Morelos.
Hagi jr a ieșit în evidență în câteva rânduri. În minutul 32, un șut puternic al lui Ianis a fost scos de către portarul lui Aberdeen, iar înainte de pauză, românul a scos un cartonaș galben pentru Ojo, care a avut o intervenție târzie asupra sa.
În a doua parte, jocul lui Ianis nu s-a îmbunătățit, în minutul 55 el trimițând un șut mult peste poarta adversă. În acel moment, fanii lui Rangers i-au cerut schimbarea pe rețelele de socializare, unii dintre aceștia spunând că românul nu se descurcă pe poziția pe care Gerrard îl folosește.
Ianis a mai trecut o dată pe lângă gol în minutul 68, dar șutul său a fost deviat în corner de către un adversar. În minutul 76, Hagi a fost schimbat, Scott Arfield fiind introdus în locul său. De altfel, aceasta a fost singura modificare pe care a realizat-o Gerrard, deși avea 5 la dispoziție!
Pe final, gazdele au rămas în 10 oameni, după ce Andrew Considine a văzut cartonașul roșu, dar scorul nu s-a mai modificat până la final. Astfel, Rangers începe cu dreptul noul sezon din Scoția, obținând cele 3 puncte într-o deplasare dificilă. Pentru echipa lui Ianis urmează un meci pe teren propriu împotriva lui St. Mirren, pe 9 august.
Aberdeen - Rangers 0-1
- A marcat: R. Kent 21
- Ianis Hagi a fost înlocuit în minutul 77 cu Scott Arfield
Aberdeen - Rangers, echipele de start:
Aberdeen: Lewis - Hernandez, Taylor, McKenna, Considine - Kennedy, Ojo, Bryson, Hayes - Ferguson - Anderson
Antrenor: Derek McInnes
Rangers: McGregor - Tavernier, Goldson, Balogun, Barisic - Kamara, Jack, Aribo - I. Hagi, Morelos, Kent
Antrenor: Steven Gerrard
Meciul se joacă pe Pittodrie Stadium, fără spectatori
{{text}}