International   •   Campionate   •   GOLGHETERI

E gata! Ciro Immobile este golgheterul Serie A și câștigătorul „Ghetei de Aur” în acest sezon » Ce s-a întâmplat cu Cristiano Ronaldo

Ciro Immobile a marcat de 35 de ori pentru Lazio în acest sezon // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP.RO   —  sâmbătă, 01 august 2020

Cristiano Ronaldo (35 de ani) a fost lăsat în afara lotului lui Juventus pentru meciul cu AS Roma din această seară, astfel că Ciro Immobile (31 de ani) nu mai poate fi depășit de nimeni în clasamentul golgheterilor Serie A și al „Ghetei de Aur”.

Cu 35 de goluri marcate până acum, atacantul italian al lui Lazio domină clasamentul golgheterilor în Serie A, având 4 reușite peste Cristiano Ronaldo. Totodată, Ciro este primul în ierarhia pentru „Gheata de Aur”, având 1 gol peste Robert Lewandowski, atacantul lui Bayern.

Singurul cu șanse - deși mici - de a-l depăși sau egala pe Immobile era Ronaldo, care avea nevoie de 4 goluri în meciul cu Roma de astăzi. Însă Maurizio Sarri, antrenorul lui Juve, a decis să îl menajeze pe CR7, astfel că Immobile a scăpat de griji încă dinaintea meciurilor din această ultimă etapă!

Recordul de goluri din Serie A, miza lui Immobile


Lazio joacă la Napoli în această seară, de la 21:45, în ultimul meci al lor din acest sezon de Serie A. Partida prezintă o miză extraordinară pentru Immobile, care ar egala recordul de goluri marcate într-un sezon de Serie A cu o reușită contra trupei lui Gattuso, în timp ce cu o „dublă” ar deveni lider solitar.

36 de golurireprezintă recordul de goluri marcate într-un sezon al campionatului italian. Autorul este Gonzalo Higuain, în sezonul 2015-2016, pentru Napoli

Clasament „Gheata de Aur”

  1. Ciro Immobile, Lazio - 35 goluri, 70 de puncte
  2. Robert Lewandwoski, Bayern Munchen - 34 de goluri, 68 de puncte
  3. Cristiano Ronaldo, Juventus - 31 de goluri, 62 de puncte
  4. Timo Werner, RB Leipzig - 28 de goluri, 56 de puncte
  5. Lionel Messi, Barcelona - 25 de goluri, 50 de puncte
  6. Erling Haaland, Red Bull Salzburg & Borussia Dortmund - 29 de goluri, 50 de puncte
  7. Jamie Vardy, Leicester - 23 de goluri, 46 de puncte
  8. Romelu Lukaku, Inter - 23 de goluri, 46 de puncte
  9. Jean-Pierre Nsame, Young Boys - 30 de goluri, 45 de puncte
  10. Shon Weissman, Wolfsberger - 30 de goluri, 45 de puncte

Lotul lui Juventus pentru meciul cu AS Roma

Portari: Szczesny, Buffon, Pinsoglio 

Fundași: Chiellini, Alex Sandro, Danilo, Bonucci, Rugani, Demiral, Coccolo, Wesley, Faabotta 

Mijlocași: Ramsey, Matuidi, Rabiot, Bentancur, Muratore, Peeters 

Atacanți: Cuadrado, Higuain, Bernardeschi, Olivieri, Vrioni, Zanimacchia

Citește mai multe știri din Serie A:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.