Liga 1

Alexandru Buziuc, atacantul ABBA » A bifat o contraperformanță de proporții!

Buziuc a împlinit în martie 26 de ani

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu  —  sâmbătă, 01 august 2020

Roș-albaștrii au anunțat ieri transferul lui Alexandru Buziuc de la Academica Clinceni, fotbalist care a slalomat în ultimii 6-7 ani între prima și a doua divizie din România și care are o medie de goluri pe prima scenă de vârf mediocru: o reușită la 12 meciuri.

Gigi Becali continuă să surprindă în privința fotbaliștilor pe care îi achiziționează. După Briceag, practic dat afară de Universitatea Craiova, ieri, FCSB a anunțat că îl va avea în lot în sezonul următor pe Alexandru Buziuc. Cel care pe parcursul actualului sezon a îmbrăcat tricoul Academicii Clinceni, o echipă care a avut ca obiectiv evitarea retrogradări.

Buziuc nu doar că nu are o cotă importantă în acest moment, dar traseul său în ultimii ani a lăsat senzația că e un fotbalist la limita dintre Liga 1 și Liga a 2-a.

SEZONLIGA
2014-20151 și 2
2015-2016 2
2016-20171
2017-20181
2018-20191 și 2
2019-20201

A jucat când în primul eșalon, când în al doilea, iar prestațiile au fost mai mereu mediocre și submediocre. În Liga 1, randamentul lui e departe de cifrele unui atacant adevărat. Are 111 meciuri jucate și doar 9 goluri marcate, ceea ce înseamnă o medie de o reușită la mai mult de 12 meciuri. Sau un gol la peste 1.000 de minute!

De fapt, din momentul în care a promovat în "A", Buziuc are bifată o contraperformanță de proporții. Jumătate dintre sezoanele în care a evoluat, 4 din 8, s-au încheiat fără gol marcat de noul jucător al FCSB-ului.

Și cota pe care Alexandru o are în acest moment e una care developează profilul unui fotbalist mic. Transfermarkt îl evaluează la 325.000 de euro, același nivel cu al unor fotbaliști care fie au dezamăgit crunt, precum Daniel Popa, fie au dispărut aproape complet din peisajul fotbalului românesc, un exemplu fiind Vlad Morar.

19ani avea Buziuc în momentul debutului în Liga 1, care s-a produs în mai 2013, când îmbrăca tricoul Vasluiului

Buziuc în acest sezon

  • 35 de meciuri jucate
  • 32 ca titular
  • 15 ca integralist
  • 5 goluri marcate
  • 1 pasă de gol
  • 9 cartonașe galbene

L-a ales pe cel mai slab

Pe parcursul acestui campionat, Gigi a rostit și numele altor atacanți din Liga 1 care i-au plăcut și despre care a spus că ar putea să facă obiectul unui transfer la FCSB. Printre ei, croații Marko Dugandzic, de la Botoșani, și Gabriel Debeljuh, de la Hermannstadt, dar și românul Dumitru Cardoso, de la Mediaș. Dintre toți, Buziuc are cele mai slabe cifre conform firmei de monitorizare InStat.

JUCĂTOR INDEX INSTATMECIURI/GOLURI
Debeljuh 240 30/13
Dugandzic249 16/8
Cardoso 255 29/5
Buziuc227 38/5

"Voi râdeți că nu are nume, dar așa îmi place, să iau jucători care m-au impresionat cu ceva. În plus, Buziuc mai e și român. Am mai mare încredere în el decât în Debeljuh"
Gigi Becali, finanțator FCSB

Vine și Albu?

FCSB ar putea să aducă încă un fotbalist de la Clinceni, în afara lui Buziuc. E vorba despre Alexandru Albu, fundaș central, care a ajuns la Clinceni la începutul anului, după ce în perioada 2014-2019 a evoluat în tricoul Concordiei Chiajna. Albu are 15 meciuri bifate pentru formația pregătită de Ilie Poenaru, însă a fost folosit în mai multe rânduri chiar ca mijlocaș defensiv. El va împlini 27 de ani la jumătatea lui august și are o cotă pe transfermarkt de numai 325.000 de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.