Ioan Andone (60 de ani), fost jucător și antrenor la Dinamo, a comentat situația „câinilor”, care ocupă penultima poziție în Liga 1 și care vor avea un final de foc în play-out.
În prezent președinte la FC Voluntari, „Fălcosul” nu îi vede bine pe dinamoviști, care nu s-au antrenat timp de 2 săptămâni din cauza cazurilor de coronavirus din cadrul echipei. Acesta prevede retrogradarea fostei sale echipe, dar vede și o parte bună: susținerea pe care o au roș-albii din partea suporterilor.
„Programul e infernal! Dar li se dă o şansă să se salveze de la retrogradare. E dureros să vorbim că Dinamo are o şansă să se salveze de la retrogradare. Au un handicap mare, au stat 14 zile în izolare, ce să mai vorbim, cu jucători care au stat acasă, neantrenaţi, le e foarte greu, dar au o şansă. Atâtea cluburi au luat-o de la zero, te duci în Divizia B... oricum, ei au un suport uriaş în PCH, aţi văzut.
„Nu credeam că se poate întâmpla în România la o echipă susţinerea asta. Când ai atâta masă de oameni care ţin cu tine şi îţi plătesc anumiţi bani anual, poţi să te gândeşti la viitor, indiferent de unde o iei. Renaşte Dinamo!”, a declarat Andone pentru AntenaSport.
10 trofeea câștigat Ioan Andone alături de Dinamo: 5 ca jucător, 5 ca antrenor
Dinamo, program infernal în play-out
Dinamo va reveni pe teren duminică, în deplasarea de la Voluntari. Apoi, roș-albii vor mai avea de disputat 6 partide, într-un interval de 15 zile!
- 2 august: FC Voluntari - Dinamo (etapa 13)
- 4 august: Dinamo - Hermannstadt (11)
- 6 august: Dinamo - Chindia (3)
- 9 august: Hermannstadt - Dinamo (4)
- 12 august: Chindia - Dinamo
- 15 august: Sepsi - Dinamo (12)
- 18 august: Dinamo - Viitorul (14)
{{text}}