Walter Zenga (60 de ani) nu va continua la Cagliari. După ultimul meci al sezonului, 0-3 cu AC Milan, antrenorul italian a transmis un mesaj pentru conducătorii echipei și foștii săi jucători.
Walter Zenga a fost numit pe banca echipei în luna martie, obiectivul impus antrenorului italian fiind încheierea sezonului pe locul 7. Parcursul lui Cagliari sub comanda antrenorului trecut și prin România a fost dezamăgitor, iar sarzii au terminat stagiunea curentă pe poziția a 13-a. Ca atare, președintele Tommaso Giulini a decis să renunțe la serviciile lui Zenga, căruia nu i-a prelungit contractul.
Chiar și așa, Zenga a avut un mesaj elegant pentru jucătorii și conducerea lui Cagliari.
Walter Zenga: „Era complicat să reușesc mai mult”
„Președintele a decis să mă schimbe și este dreptul său să acționeze pentru binele clubului. Personal, nu am nimic să îmi reproșez, era complicat să reușesc mai mult. Vreau să le mulțumesc tuturor: de la conducere la manager și la maseuri, și bineînțeles băieților care mi-au permis să trăiesc o experiență pe care nu o voi uita și pe care o voi lua mereu cu mine.
Să petrec două luni și jumătate în Asseminello, să reîntâlnesc echipa pe 18 mai după o perioadă lungă, să pierd anumiți jucători, să nu putem să avem parte de meciuri amicale și de ședințe de antrenament normale și să nu pot să îmi văd familia pentru atât de mult timp - toate aceste lucruri fac ca experiența mea să fie unică.
Să ne antrenăm în acest condiții a fost foarte complicat, dar fotbaliștii au arătat că știu să joace un fotbal foarte bun și că au potențialul să aducă Cagliari acolo unde președintele își dorește”, a declarat Zenga, potrivit cagliaricalcio.com.
Am încercat să îmi aduc pasiunea și profesionalismul la Cagliari, sper că băieții vor rămâne cu ceva după relația profesională și umană cu mine - Walter Zenga
3 victoriia reușit Cagliari cu Zenga pe bancă, în 13 meciuri. De asemenea, a pierdut 6 meciuri și a remizat de 4 ori. Golaveraj 11:16
{{text}}