Ciro Immobile, 30 de ani, n-a putut să-l înlocuiasă pe Lewandowski la Dortmund, dar i-a suflat acum trofeul de cel mai bun marcator european. Atacantul lazial a egalat şi recordul istoric al lui Higuain, 36 de goluri!
Nu a câştigat titlul şi a terminat sezonul cu un eşec la Napoli (1-3) care a aruncat-o pe Lazio pe al patrulea loc, în spatele Atalantei. Dar Ciro Immobile a reuşit aseară, pe San Paolo, să intre în istoria Seriei A. Prin punctul egalării efemere, atacantul de 30 de ani împarte cu Higuaín recordul într-un campionat (stabilit în 2015-'16 de argentinian, chiar la Napoli), 36 de goluri! „Gheata de Aur” o avea înainte să intre pe gazon, aflând că Sarri nu l-a convocat la Juve pe unicul rival în cursă, Cristiano Ronaldo, pentru partida cu Roma.
"Nimănui nu-i păsa ce simt"
Italianul l-a întrecut cu două goluri pe Robert Lewandowski, polonezul pe care n-a putut să-l înlocuiască la Dortmund în 2014. Şi atunci era "capocannoniere", dar cu Torino, şi nu s-a adaptat deloc în Bundesliga şi la ceea ce dorea Klopp. Nu intra în combinaţii, era un corp străin, enervându-l teribil pe antrenorul neamţ. Trei goluri în 24 de meciuri, mult prea puţin pentru cele 19 milioane de euro plătite de Borussia. "Bild mă distrugea după fiecare meci, limba era prea grea pentru mine şi am înţeles că n-o voi învăţa niciodată. Iar în opt luni, niciun coechipier nu m-a invitat acasă la cină. Nimănui nu-i păsa ce simt, într-o ţară nefamiliară şi fără susţinerea celor apropiaţi mie, soţia rămânând în Italia cu fetiţa cea mică!", se justificase Immobile.
L-a aruncat şi FC Sevilla!
A ajuns sub formă de împrumut la FC Sevilla, unde l-a atacat pe Klopp. "Lucram tactic foarte puţin, nu mai mult de 20 de minute pe săptămână. Nici exerciţiile la sală nu erau atât de frecvente, cum mă obişnuisem în Italia. Aloca mult timp motivării jucătorilor şi, la toate şedinţele, insista pe creşterea rezistenţei la efort". Andaluzii au fost obligaţi să-l cumpere în noiembrie, cu 11 milioane de euro, dar Ciro a dat fail şi în LaLiga: opt jocuri în şase luni şi numai două goluri. Aşa că s-a întors în ţară, împrumutat la Torino, de unde plecase, şi după jumătate de an Lazio l-a reciclat cu 9,5 milioane şi l-a făcut de două ori golgheter, 2017-'18 şi acum.
"Sunt mândru pentru ce am reuşit, intrând în istoria fotbalului, dar nu uit de unde-am plecat. Cred că pot fi exemplu pentru toţi copiii, visurile se realizează dacă tu crezi în ele. Dedic recordul familiei, antrenorilor şi colegilor şi fanilor care mă susţin de patru ani"
Ciro Immobile, atacant Lazio
A spart dominaţia LaLiga
Immobile este primul italian care câştigă Gheata de Aur de la Francesco Totti (Roma), în 2006-2007. Şi a reuşit încă o performanţă: devine întâiul de la Cristiano (Man. United) care ia trofeul şi nu joacă în LaLiga. 11 sezoane la rând, doar Messi, Ronaldo şi Luis Suárez au încălţat "Gheata" şi au păstrat-o în Spania, cu menţiunea că uruguayanul a împărţit-o cu portughezul în ediţia 2013-'14 când încă evolua la Liverpool. E abia al treilea fotbalist italian laureat al trofeului înfiinţat în 1967, primul fiind Luca Toni (Fiorentina, 31).
36 de goluriîn 37 de jocuri (3.176 de minute) are Immobile în campionat. A lipsit doar cu Milan, suspendat
103 goluria marcat Ciro în Serie A pentru Lazio. Locul 3 all-time la club, după Piola (159) şi Signori (127)
{{text}}