Liga 1

CFR CLUJ. Un campion din Liga 1, mesaj incredibil: „E greu să le explici proștilor cum e în România!”

+31 Foto
Arlauskis e din nou campion în Liga 1

Articol de GSP.RO  —  miercuri, 05 august 2020

Lituanianul Giedrius Arlauskis (32 de ani) va pleca de la CFR Cluj, urmând să semneze cu Al Shabab, din Arabia Saudită, dar spune că ar vrea să își termine cariera în România.

Portarul lui CFR Cluj, decisiv pentru echipa lui Dan Petrescu, a vorbit în termeni laudativi despre România și i-a criticat pe cei care o desconsideră.

„Eu aș vrea să mă retrag acolo unde am început fotbalul, adică în România. Nu știu la ce club, dar aici m-am simțit fotbalist. Pentru mine e a doua casă. Am trăit aici cele mai frumoase momente!  Am cinci campionate câștigate. Îmi trebuie jumătate de zi ca să vorbesc despre ce simt eu pentru România”, a declarat Arlauskis la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.

După ce moderatorul Radu Naum a rămas surprins de cuvintele frumoase spune de Arlauskis despre România, remarcând faptul că mulți o critică, portarul a avut o reacție dură. „E greu să le explici proștilor cum este România!”.

Arla a venit prima dată în România în 2008, la Unirea Urziceni, și a plecat după doi ani. A revenit în 2014 pentru un sezon, la FCSB, iar din 2017 a apărat la CFR Cluj. A mai jucat la Dziugas, Siaulai, Rubin Kazan, Watford și Espanyol.

FOTO. Imagini de la bucuria lui CFR Cluj

VIDEO. CFR Cluj a sărbătorit victoria în autocar

Citește mai multe știri despre CFR Cluj: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.