Liga 1 are șanse tot mai mari să aibă 16 echipe din sezonul viitor, după votul exprimat azi de cluburi.
Din informațiile GSP.ro, 13 echipe sunt de acord ca din sezonul 2020-2021 să fie 16 formații în Liga 1. Decizia definitivă va fi luată în Comitetul Executiv al FRF. Răzvan Burleanu, președintele Federației, a cerut mai multe rânduri trecerea la un sistem cu 16 echipe, astfel că sunt șanse mari ca modificarea să fie făcută.
„Nu am nimic împotriva ideii de 16 echipe dacă cluburile din Liga 1 agreează această variantă. Întotdeauna voi susține regulile unei opțiuni democratice, iar situația de criză generată de COVID-19 poate determina inclusiv această măsură”, a fost mesajul lui Gino Iorgulescu, președintele LPF, în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor.
Care ar fi schimbarea principală: 16 echipe în loc de 14. Play-off cu 6 formații, play-out cu 10 împărțite. Cea mai bună echipă din play-out ar juca un baraj cu trupa clasată în play-off pe ultimul loc de Europa League și s-ar alege astfel ultima reprezentantă din competiția continentală.
Din Liga 2 vor promova UTA Arad și FC Argeș, iar CS Mioveni, locul 3 din Liga 2, va juca un baraj, pe 9 și 12 august, cu ultima clasată din Liga 1, Chindia Târgoviște.
Singurul club care s-a opus modificării a fost FC Botoșani. Ieri, Valeriu Iftime, finanțatorul moldovenilor, spunea că nu e de acord cu schimbare sistemului dacă e se face pentru a o ajuta pe Dinamo.
Dinamo e salvată!
După ce Dinamo a fost condamnată la retrogradare ieri, când echipele din Liga 1 au decis ca ierarhia din play-out să se facă după criteriul puncte pe meci, aplicabil doar la partidele din play-out, „câinii” au primit o veste bună. Decizia de crește numărul de echipe înseamnă că locul 7 din play-out, pe care este Dinamo, nu mai duce în Liga 2, iar echipa lui Mulțescu se salvează de la retrogradare.
16, numărul eurofantastic
Liga 1 a avut cel mai recent 16 echipe în ediția 2005-2006, un sezon de glorie pentru fotbalul românesc, în care Steaua și Rapid s-au întâlnit în sferturile de finală ale Cupei UEFA.
Roș-albaștrii s-au calificat după două egaluri, 1-1 în Giulești și 0-0 acasă, și au ratat pe urmă calificarea în finală, eliminați dramatic de Middlesbrough, pe care au bătut-o la București cu 1-0 și au condus-o în Anglia cu 2-0. Boro a revenit și a învins cu 4-2 acasă.
Hagi: „Dacă suntem puțini, suntem săraci"
Hagi e printre puținii care s-au exprimat în favoarea schimbării care o ajută pe Dinamo: „Când suntem mai puțini, suntem mai săraci. România e o țară prea mare pentru o ligă cu numai 14 cluburi!". Gică ar fi vrut chiar o competiție cu 18 echipe, în sistemul care funcționa în anii '90, în epoca Generației de Aur.
{{text}}