Se spune că marii portari ai fotbalului au o mică nebunie, dar oare ce se poate spune despre jucătorii de câmp nevoiți să-i înlocuiască în cele mai grele momente? Desigur, faptul că sunt curajoși pare cel mai la îndemână, dar mai sunt multe aspecte demne de luat în seamă. Responsabilitatea pe care o poartă pe umeri nu este ceva de joacă, unii intrând în poartă doar ca să pară eroi, puțini reușind însă asta. Printre ei se numără și Daniel Pancu, românul care a rămas în istorie drept Pantera din Kadikoy!
15 minute de poveste pentru ambasadorul Superbet
Eliminarea lui Oscar Cordoba din Fenerbahce – Beșiktaș a fost blitzul pentru una dintre cele mai frumoase povești din campionatul Turciei, în care a fost implicat și un român. În 2005, Daniel Pancu fost uns de Sergen Yalcin drept cel mai în măsură să apere buturile oaspeților pentru un sfert de oră magic. Mănușile preluate de la portarul columbian au fost de aur și actualul ambasador Superbet a fost învins atunci doar din penalty. Pe paradele sale s-a putut marca însă golul victoriei, din prelungiri, iar mănușile au rămas la actualul rapidist. “A fost un moment unic. Cordoba mi-a permis să păstrez mănușile. Sunt cele din imagine. Am de gând să le scot la licitație pentru un scop nobil și să ajungă apoi în muzeul lui Beșiktaș”, mărturisește Daniel Pancu.
Harry Kane a marcat 3 goluri cu Asteras Tripolis și a încasat unul
Pe 23 octombrie 2014, Tottenham a primit vizita grecilor de la Asteras Tripolis, într-un meci care a fost o sărbătoare pentru englezi. Harry Kane a marcat un hattrick, iar în minutul 87 a vrut să facă pe eroul. A intrat în poartă, în locul lui Hugo Lloris, eliminat pentru un fault stupid și inutil, la scorul de 5-0 pentru Tottenham. Toată lumea credea că Harry posedă calități ascunse de goalkeeper, dar bănuiala a fost repede înlăturată. Barrales l-a încercat printr-un șut de la distanță, iar Kane a scăpat săpunul în poartă, în râsetele colegilor și ale fanilor. Meciul s-a încheiat cu scorul de 5-1 și a servit ca lecție pentru Harry, care de atunci stă foarte aproape de poarta adversă și fuge mereu de propriul careu.
John O’Shea și Rio Ferdinand i-au ținut spatele lui Van der Sar
Două exemple similare, ambele pozitive, au fost furnizate de Manchester United. Două sezoane la rând, în 2007 și în 2008, Edwin van der Sar a fost nevoit să-și lase echipa la greu, iar la final au ajuns în poarta lui jucători de câmp. În primul sezon amintit, într-o partidă pe White Hart Lane, Robbie Keane i-a spart nasul olandezului, iar cum Alex Ferguson efectuase deja toate schimbările, irlandezul John O’Shea a trecut între buturi. La fel a pățit Van Der Sar un an mai târziu, într-un meci cu Portsmouth, din Cupă. Atunci s-a accidentat în prima repriză și în locul său a intrat rezerva Tomasz Kuszczak, care a fost însă eliminat pe final de meci. Rio Ferdinand a fost, de data aceasta, omul de sacrificiu și, la fel ca John O’Shea, a ținut poarta lui United intactă.
Fundașul Walker a apărat punctul lui City la Atalanta
Ultima mare ispravă din domeniu s-a produs chiar în acest sezon de Liga Campionilor. În meciul de la Milano, brazilianul Ederson s-a accidentat imediat după pauză, iar în locul său a intrat Claudio Bravo. În minutul 81, chilianul a văzut însă direct cartonaș roșu, pentru un fault din poziție de ultim apărător, iar Guardiola s-a văzut în șah-mat. Antrenorul spaniol efectuase deja toate schimbările și a fost nevoit să aleagă pentru postul de portar vacant un jucător de câmp. S-a oprit la fundașul Kyle Walker și nu a greșit. Britanicul a fost imperial în ultimul sfert de oră și a salvat egalul pentru City, beneficiind și de o apărare sigură, care l-a scutit de șuturi și de presiune.
Bonus de Bun Venit sau Pariul Șansă? Ce alegi?
Vino la Superbet și pariază live sau premeci pe campionatele tale preferate, iar la final poți fi răsplătit! Alege online-ul, pe site sau direct din aplicația de mobil, deschide cont, depune și poți încasa imediat un Bonus de Bun Venit Sport ce poate ajunge până la 500 de lei! Dacă preferi agențiile de cartier, trece-le pragul cu încredere și beneficiază în siguranță de Pariul Șansă, reintrodus la cererea jucătorilor adevărați!
#PARIEMPEBINE #ÎMPREUNĂSUNTEMSUPER
de Gigi Stancu, Superbet
{{text}}