Europa League

Inter - Getafe 2-0 // Romelu Lukaku, gol de 4 recorduri! Ce performanțe a realizat atacantul lui Inter

Romelu Lukaku

Articol de Theodor Jumătate  —  joi, 06 august 2020

Golgeterul nerazzurro, Romelu Lukaku, aflat la primul sezon al carierei cu 30 de reușite, are 16 goluri în Europa League, marcând opt meciuri la rând în EL.

"O victorie urâtă, care îmi place". Antonio Conte nu e mulțumit de joc, dar Inter e în Final 8, chiar dacă Getafe a ratat un penalty, plus alte ocazii mari. Antrenorul nerazzurrilor e fericit însă că are un atacant ca Lukaku. E suficientă o pasă lungă și uriașul de 1,91 m și 93 kg face el restul. Așa a fost golul de 1-0, cel mai important miercuri, în manșa unică de la Gelsenkirchen. O reușită de patru recorduri!

Vârful de 27 de ani are acum 16 goluri în Europa League, ca niciun alt jucător belgian. Marcând în opt meciuri consecutive de EL, o performanță atinsă doar de englezul Alan Shearer, la Newcastle, în 2005. Romelu a punctat în ultimele 5 partide continentale ale Interului, record stabilit în brazilianul Adriano în urmă cu 16 ani. Și a ajuns la 30 de goluri în 2019-2020, cel mai prolific sezon al carierei.

"Am învățat asta în Italia: nu ai prea multe șanse de gol, așa că trebuie să fii concentrat la acea minge. Poate fi unica"
Romelu Lukaku, atacant Inter

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.