Wolves - Olympiakos, partida-retur a optimilor de finală din Europa League, este programată azi, la ora 22:00. În tur, scorul a fost egal, 1-1.
Cele două formații își dispută calificarea în sferturile de finală, acolo unde urmează să întâlnească învingătoarea dintre Sevilla și Roma.
Wolves a ratat ocazia de a se califica în cupele europene după ce a terminat pe poziția a șaptea în Premier League, deși s-a descurcat bine în cea mai mare parte a sezonului.
Totuși, în ultimele șase etape a câștigat doar două partide și a pierdut de trei ori, ceea ce i-a permis lui Tottenham să o egaleze la puncte și să o depășească în clasament prin golaverajul superior.
Clasament Premier League:
Acum, singura șansă de a mai spera la prezența în cupele europene a ramas cea oferită câștigătoarei trofeului. Dar, dacă va trece de Olympiakos, Wolves va avea un adversar mult mai dificil în ”sferturi”, Sevilla sau Roma.
Olympiakos a eliminat-o pe Arsenal
Olympiakos a câștigat detașat campionatul în Grecia, iar în turul anterior din Europa League a eliminat-o pe Arsenal. După ce a pierdut acasă cu 0-1, formația lui Pedro Martins a reușit să se impună pe Emirates cu același scor după 90 de minute. În prelungiri, fiecare echipă a marcat câte un gol, iar scorul final, 1-2, a calificat-o pe Olympiakos.
În meciul de acasă cu Wolves, disputat acum cinci luni, formația greacă a jucat în 10 oameni din minutul 29. Cu toate acestea, a avut o posesie de 49% și a condus cu 1-0, printr-un gol marcat după pauză, dar elevii lui Nuno Espirito Santo au egalat și au prima șansă la calificare.
Wolves e favorită la calificare
Cei de la Wolves s-au descurcat bine în acest sezon în partidele de pe teren propriu, acolo unde au câștigat contra celor de la Manchester City și au remizat cu Manchester United și Leicester.
De asemenea, defensiva ”lupilor” a fost redutabilă. Au scăpat cu poarta intactă în 12 din cele 25 de partide jucate pe Molineux Stadium, iar din totalul de 25 de întâlniri de acasă, doar în 5 au primit mai mult de 1 gol. În ultimele două dispute de pe teren propriu din Europa League s-au impus cu același scor, 4-0, contra lui Espanyol și Beșiktaș.
Dată fiind consistența pe care Wolves o arată pe teren propriu, este de așteptat ca Olympiakos să aibă probleme destul de mari, cu atât mai mult cu cât defensiva acestora va fi lipsită de doi oameni importanți. Portarul titular José Sá, este accidentat, în locul său urmând să intre Bobby Allain, care a jucat doar 3 meciuri în ultimul an. De asemenea, fundașul Ruben Semedo, eliminat în tur, nu va putea evolua azi.
Pont pentru pariuri: 1, cota 1.84 la Fortuna
{{text}}