Azi, în consultarea Comitetului Executiv al FRF, s-a stabilit ca noul sezon să aibă 16 echipe și ca ultimul loc, Chindia, să joace un meci de baraj, cu CS Mioveni pe 9/12 august.
După întrunire, Răzvan Burleanu, președintele FRF, a vorbit despre această schimbare și a spus că FC Botoșani nu a votat acest sistem, după ce Valeriu Iftime s-a opus ideii, iar azi, Valeriu Argăseală, președintele FCSB și unul dintre reprezentații cluburilor din Liga 1 în Comitetul Executiv, s-a abținut.
„Referitor la poziţia cluburilor din Liga 1, a fost un singur club care a fost împotrivă, FC Botoşani. În videoconferința de astăzi, cu o singură excepție, toţi participanții la întâlnire au împărtășit acelaşi punct de vedere. Domnul Argăseală s-a abținut! Nu cunosc motivele, nu şi-a argumentat poziţia” , a declarat Răzvan Burleanu.
Gigi Becali: „Cum să ducem 16 echipe?”
Gigi Becali, patronul FCSB, explicase ieri de ce nu susține ideea de 16 echipe în Liga 1.
„Am fost întrebat de sistemul cu 16 echipe. Am zis «Băi, eu nu îmi schimb părerea pentru Dinamo». Nu sunt împotrivă. Dar spun părerea mea și spun o chestie logică. Dacă noi nu putem să ducem 14 echipe, cum să ducem 16? Dacă noi nu avem bani de 14, cum să facem pentru 16? Spune tu cum!
Păi, noi suntem la pământ! A venit și virusul ăsta și mai rău e din punct de vedere economic! Cum să ducem 16? Pe mine nu mă interesează ce fac ei, eu spun ce părere am! Nu ai cum să îmi cumperi părere pentru că este în inimă și în conștiință”, a declarat ieri Gigi Becali, la Pro X.
{{text}}