Robert Moldoveanu (21 de ani) a suferit o nouă intervenție chirurgicală. Atacantul s-a accidentat înaintea meciului cu Viitorul (1-1), ultimul din play-out pentru „câini”.
Ionel Dănciulescu, team-managerul formației din Ștefan cel Mare, a confirmat informația pentru GSP.ro: „S-a operat la metatarsiene. S-a accidentat înaintea duelului cu Viitorul. Deocamdată, nu știm foarte multe. Sperăm să fie apt la începutul campionatului următor. Săptămână viitoare vom afla mai multe detalii de la medic”.
Dinamo » Robert Moldoveanu s-a accidentat din nou
Moldoveanu s-a accidentat grav până la 21 de ani de mai multe ori. Operațiile l-au ținut de-a lungul timpului pe tușă mai bine de 2 ani.
- Ligamentele încrucișate și meniscul rupte la piciorul drept - 7 luni de stat pe tușă;
- Meniscul rupt la piciorul drept - 4 luni de stat pe tușă;
- Ligamentele încrucișate, anterior și posterior rupte, precum și meniscul de la piciorul stâng - 1 an și 2 luni de stat pe tușă.
Semnele operațiilor suferite de Moldoveanu
4 goluriși două pase decisive a reușit Moldoveanu pentru Dinamo în acest sezon, în 33 de meciuri oficiale
Dinamo a scăpat de retrogradare
Astăzi, FRF a decis ca numărul echipelor din Liga 1 să crească la 16 din sezonul următor. Astfel, Dinamo, penultima în prima divizie, cu 5 restanțe, s-a salvat, întrucât din play-out nu va mai retrograda nimeni direct.
Chindia, echipa aflată pe ultimul loc, va juca un baraj cu CS Mioveni, locul 3 din Liga 2 - toate detaliile, AICI.
{{text}}