International   •   Stranieri   •   RANGERS

Alertă la Rangers » Explozie de cazuri COVID-19 la echipa întâlnită de Ianis Hagi

Opt jucători ai lui Aberdeen au intrat 14 zile în carantină, după ce doi au ieșit joi pozitiv la coronavirus, la numai șase zile de la confruntarea cu Rangers, formația lui Ianis Hagi. Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 07 august 2020

Opt jucători ai lui Aberdeen au intrat 14 zile în carantină, după ce doi au ieșit joi pozitiv la coronavirus, la numai șase zile de la confruntarea cu Rangers, formația lui Ianis Hagi.

Nici n-a pornit bine noul sezon în Scottish Premiership c-au apărut deja problemele cu pandemia. Aberdeen, pe care Rangers a învins-o în prima etapă, în deplasare (1-0), cu Ianis Hagi folosit 77 de minute sâmbătă, a luat infecția cu COVID-19 în lot! Doi jucători testați au ieșit pozitiv joi, astfel că ei plus și șase cu care au avut contact direct au intrat în carantină pentru 14 următoarele zile!

A închis localurile

"Se va declanșa ancheta epidemiologică și se vor întări măsurile de siguranță și protecție, potrivit protocoalelor sanitare. Va trebui să pregătim meciurile viitoare cu un efectiv restrâns!", a anunțat Dave Cormack, președintele clubului. Liga scoțiană nu îi amână etapele din proxima săptămână, cu St. Johnstone, Hamilton și Celtic! "The Dons" încearcă să limiteze focarul, într-un oraș afectat de o explozie de cazuri. Premierul Nicola Sturgeon a hotărât închiderea restaurantelor și barurilor de miercuri la 17:00, dar fotbalul merge mai departe pentru trupa decimată a lui Derek McInnes.


78 de cazuri în focar

The Scottish Sun scrie că autoritățile dau vina pe fotbaliști c-au încălcat regulile, "ieșind la party în puburi și punând în pericol derularea campionatului". 78 de cazuri au rezultat în acel cluster! 

Ai grijă să porți corect masca de protecție! Ce nu trebuie să faci atunci când o utilizezi


Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.