Anamaria Prodan (47 de ani) continuă seria declarațiilor la adresa lui Gheorghe Hagi (55 de ani).
- Anamaria Prodan, cea care conduce clubul Hermannstadt din umbră (fiica sa, Rebecca, face parte din Consiliul Director al sibienilor) s-a declarat contrariată de poziția Viitorului în privința finalizării play-out-ului
Anamaria Prodan acuză oamenii de fotbal din Liga 1 de lașitate, pentru că nu iau atitudine în momentul în care declarațiile date de Gică Hagi îi lezează.
Anamaria Prodan: „Le e frică de Hagi!”
„Doamne ferește! Noi românii avem chestia asta… Toată lumea întreabă dacă nu îmi e frică. Mă bate lumea pe stradă? Eu sunt singurul om din fotbal care spune lucrurilor pe nume. Eu nu am atacat pe nimeni. Ceea ce am spus eu nu este un atac, este o realitate. Toată lumea din fotbalul românesc o știe, dar le este frică să vorbească. Le e frică de Hagi. Toți mă felicită, mă sună să îmi spună cât de tare sunt, dar pe partea cealaltă toți, săracii de ei, stau ascunși sub plapumă.
Ce să zic? Nu era o chestie de remarcat? Când ți-a fost bine, ai fost până la TAS! Acum, când poți să faci același lucru, nu îți mai convine! Tot fotbalul trebuie să se întoarcă după cum vrea Viitorul!”, a declarat Anamaria Prodan, conform Prosport.
{{text}}