Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a oferit un superinterviu pentru GSP.ro în care a dezvăluit, printre altele, cum a învins virusul și ce nu-i convine la sistemul cu 16 echipe. De asemenea, „Bursucul” nu l-a uitat pe Marius Croitoru, antrenorul lui FC Botoșani care a declarat înaintea finalei din Liga 1 că CS Universitatea Craiova merita să câștige titlul.
7„Cei de la Botoșani m-au deranjat. Păi cum să zică antrenorul lor, înainte de meciul nostru cu oltenii, că U Craiova merită să ia titlul. Să-mi spună și mie motivul, de ce ar fi meritat Craiova? În primul rând, el nu avea voie să intre în acest subiect, că eu nu-mi dau cu părerea despre alte echipe sau dacă o fac, o fac la modul superlativ.
Mie îmi place de antrenorul de la Botoșani, a făcut treabă foarte bună acolo, dar să vorbească mai puțin de alții”, a declarat Petrescu pentru Gazetă.
Dan Petrescu, „corecție” pentru Marius Croitoru
Nu mă interesează cine ia titlul, dar din punctul de vedere al jocului, Craiova merită, e peste toate echipele din România
Marius Croitoru după CFR Cluj - FC Botoșani 1-0
Marius Croitoru a reușit s-o califice în premieră pe FC Botoșani în play-off, în stagiunea tocmai încheiată
{{text}}