Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, nu este sigur în privința viitorului său.
Întrebat de reporterii GSP cum a fost după meciul pierdut cu Craiova din turul play-off-ului (2-3), când patronul Varga a vrut să-l dea afară, „Bursucul” a recunoscut că este supus unei presiuni uriașe la CFR.
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj: „Dacă pierzi un meci, ai toate șansele să rămâi pe liber”
„Voi nu rezistați fără cancan (n.r. râde). Uite, un antrenor de fotbal are contract. Dar dacă e dat afară, ce poate să facă?! Să mă dea afară! Eu am contract, clauze. Eu mai am încă doi ani pe hârtie. (n.r.devine ușor ironic) La CFR Cluj, în comparație cu Barcelona, Real, AC Milan sau Inter, n-ai voie să pierzi niciun meci.
Eu îl avertizez pe antrenorul care ar veni... dacă pierzi un meci ai toate șansele să rămâi pe liber. Așa e aici, când se pierde un meci, încep războaiele, se sfârșește planeta, citești că antrenorii sunt slabi, la fel și jucătorii. Nici când e egal nu e bine. Eu tac, antrenez, cât am contract. Ca antrenor nu ai nicio putere. Se fac comparații în presă, între era Paszkany și acum. Nu mi se pare nici asta OK”, a declarat Petrescu pentru GSP.ro.
Dan Petrescu, aproape de demitere după eșecul contra Craiovei
Patronul neoficial al CFR-ului, Varga, i-a confirmat lui Petrescu postul după câștigarea titlului, într-o declarație de la Look. În realitate, proprietarul clubului a fost foarte aproape să-l schimbe după eșecul cu Craiova, 2-3. Pe tehnician l-a apărat doar clauza de reziliere în valoare de două milioane de euro.
500.000 de euroe salariul anual pe care-l încasează Petrescu la CFR, cel mai mare venit al unui tehnician din Liga 1. Contractul mai e valabil pentru încă două stagiuni
{{text}}