Austriecii aşteaptă ca neamţul să le spună "pa" grecilor şi să preia în vară "naţionala" lor
La începutul săptămînii viitoare, la Atena se va lua o decizie care ne priveşte şi pe noi. Concret, vom afla dacă Otto Rehhagel, omul care i-a făcut pe greci campioni europeni în 2004, îşi va prelungi contractul cu federaţia elenă sau va prelua "naţionala" Austriei pentru a le face "tricolorilor" viaţa grea în preliminariile Mondialului 2010.
Rehhagel, 69 de ani, a fost văzut de mai multe ori la Viena în ultimul timp, în compania managerului reprezentativei, Andreas Herzog, care i-a fost elev la Werder şi la Bayern. Nici Herzog, nici preşedintele federaţiei austriece (OFB), Friedrich Stickler, n-au negat tratativele cu tehnicianul german.
Iar dacă totul decurge aşa cum îşi doreşte OFB, cotidianul Kurier susţine că în mai, cel mai tîrziu, Rehhagel va fi anunţat oficial drept succesor al actualului selecţioner, Josef Hickersberger, urmînd să intre în pîine imediat după Euro 2008. O continuare a colaborării cu Hickersberger, al cărui contract ia sfîrşit în decembrie, ar intra în calcul numai dacă neamţul se succeşte.
International • EURO 2012 • ADVERSARI CM 2010 / Austria
Rehhagel decide luni
Articol de Aurelian Botezatu — joi, 27 martie 2008
{{text}}