Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Hegemonia FCSB va începe, dar Gigi Becali mai are de așteptat » De unde vin veștile bune pentru roș-albaștri

FCSB e la retrogradare în campionatul în care evoluează echipa secundă și dominată de alte cluburi la categoriile de vârstă între 16 și 19 ani, însă de la competiția U15 și până la U9 e pe primul loc fără excepție

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  duminică, 09 august 2020

FCSB e la retrogradare în campionatul în care evoluează echipa secundă și dominată de alte cluburi la categoriile de vârstă între 16 și 19 ani, însă de la competiția U15 și până la U9 e pe primul loc fără excepție.

FCSB a și uitat cum e să câștigi un titlu de campioană, iar ultimul sezon, încheiat recent, a regăsit trupa patronată de Gigi Becali preocupată mai degrabă să facă jocuri indirecte pentru a influența ocuparea locului 1 decât să-și câștige meciurile pe teren.

FCSB a terminat în cele din urmă pe locul 5, odată cu înghețarea Ligii 1 de către decizia Comitetului de Urgență al FRF. Transferurile efectuate până acum, în perspectiva sezonului care urmează, nu sunt nici ele spectaculoase, astfel că nu sunt semne că se va schimba ceva în bine pe termen scurt. 

Nici măcar ceea ce se întâmplă cu jucătorii, pe care clubul îi are în academie și la propriul centru și care se vor pregăti să facă cel mai repede pasul către seniorat, nu pot emite pretenții din moment ce prestațiile și clasările pe care le-au avut în acest sezon n-au fost deosebite.


De fapt, începând cu echipa secundă și continuând în jos, pe fiecare categorie de vârstă, până la echipa formată din fotbaliști sub 16 ani, FCSB s-a văzut pusă la respect de adversare.

Iar clasamentele în campionatele în care a jucat au regăsit-o în afara primelor două poziții și chiar și mai jos. De exemplu, FCSB II, care a evoluat în Liga a III-a, a fost abia pe locul 13.

Doar 3 formații au fost sub ea. În schimb, peste ea sunt echipe precum Mostiștea Ulmu, Înainte Modelu, Poseidon Limanu, Viitorul Ianca. Apoi, începând de la Liga Elitelor și continuând cu campionatele naționale sub 17 și sub 16 ani, FCSB a fost depășită de fiecare dată de aceleași echipe, Viitorul și Dinamo.

Prezentul și viitorul apropiat nu sună bine pentru FCSB




FCSB - Liga 1

  • a terminat pe locul 5, după CFR, Craiova, Astra și Botoșani
  • cea mai proastă clasare din ultimii 9 ani

FCSB II - Liga a 3-a

  • a fost pe locul 13, din 16 echipe

FCSB U19 - Liga Elitelor

  • s-a clasat pe locul 3

FCSB U17

  • a terminat pe locul 5 din 12 formații

FCSB U16

  • a ocupat locul 3, din 13 echipe

Viitorul îndepărtat arată promițător

În schimb, veștile bune pentru FCSB vin din partea celor mai mici dintre fotbaliștii pe care îi deține la Academie. Cei sub 15 ani, dar și piticii de la sub 10 și sub 9 ani s-au dovedit a fi cei mai buni.

Au fost, toți, pe locul 1, însă momentul în care foarte probabil vor ajunge nu doar să facă pasul către prima echipă, dar și să-și câștige un statut de jucător de bază va mai dura, foarte probabil, până în jurul anului 2030. Atunci când cei mai buni jucători ai FCSB-ul din propriul centru de copii și juniori vor avea 18-24 de ani!

Gigi Becali anunță întăriri la FCSB II, anti-Steaua

Echipa secundă va fi o miză mare pentru Becali în campionatul care urmează. FCSB II va fi aproape sigur în aceeași serie cu CSA Steaua, iar acest lucru l-a determinat pe Gigi să anunțe că va fi extrem de interesat și de acest campionat din al treilea eșalon. 

„Va fi nevoie să facem și acolo un lot bun fiindcă poate o să-mi doresc să-i mai țin pe cei de la CSA Steaua încă un an în Liga a III-a, că doar nu o să-i las de capul lor p-acolo", a declarat Becali. CSA Steaua a deposedat clubul lui Becali de marca Steaua în decembrie 2014, în urma unei decizii definitive pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în momentul de față sunt pe rol alte două procese. Primul pe palmaresul dintre 1947 și 2003, câștigat în prima instanță tot de CSA, și al doilea pe despăgubirile de peste 35 de milioane pe care CSA i le solicită lui Becali din cauza faptului că a folosit ilegal marca Steaua între 2003 și 2014.

5 aniau trecut de la ultimul titlu de campioană cucerit de FCSB, în 2014-2015, cu Gâlcă antrenor; a fost și ultima ediție cu 18 echipe, fără play-off și play-out

10 jucători U21a folosit FCSB pe parcursul meciului cu Gaz Metan, din finalul play-off-ului, record absolut de când această regulă a FRF a fost introdusă în Liga 1, vara lui 2016

Citește mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.