Giovani Lo Celso își spulberase adversarii până în acel moment.
Televiziunea din Argentina și-a lansat un canal dedicat fenomenului esports, așa că nu putea sărbători acest moment decât cu un turneu de FIFA. Vedetele acestuia au fost 3 dintre internaționalii „pumelor”, anume Giovani Lo Celso, de la Tottenham, Rodrigo de Paul, de la Udinese și mijlocașul celor de la Ajax, Lisandro Martinez.
Lo Celso a arătat că FIFA nu are niciun mister pentru el. În meciul contra lui De Paul, Rosario Central, echipa aleasă de mijlocaș, a făcut instrucție cu Racing. 6-1 a fost scorul cu care a câștigat Lo Celso. Rivalul său a părut dărâmat, n-a răspuns la nicio glumă de supărare.
Victorii cu 6-1, respectiv 3-1 pentru Giovani Lo Celso
A urmat meciul cu Martinez, care juca cu Newell’s Old Boys. Lo Celso a dominat în continuare, avea 3-1 și ar fi câștigat fără probleme, dacă o eroare specifică jocului de la EA nu i-ar fi răpit gloria.
Lo Celso nu s-a supărat, dar cei de la Televiziunea din Argentina trebuie să se asigure că un astfel de moment nu se va mai repeta, mai ales într-un turneu important.
{{text}}