Gigi Becali (62 de ani), finanțator FCSB, a vorbit despre fotbalul feminin în direct la TV, făcând o remarcă sexistă.
„Noi deja avem echipă de fotbal feminin. Am dat 5.000 de euro și avem echipă. Dar eu iubesc foarte mult femeile și mă gândesc: «Bă, dacă îi dă o minge în țâță?». Mie îmi e milă de femei. Mie tare îmi e teamă să nu îi dea cu mingea în țâță”, a spus acesta în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, pe Digi Sport.
Totuși, la finalul intervenției telefonice, sancționate de moderatorul Radu Naum, Gigi Becali a încercat să repare situația: „Dacă am supărat pe cineva sau dacă glumele mele vi s-au părut deplasate, să mă iertați”.
Comisia de Disciplină și Etică a FRF a anunțat la începutul lunii iulie o sancțiune dură pentru Gigi Becali, patronul FCSB, și pentru echipa roș-albastră. Gigi Becali a fost suspendat pentru 4 luni și a primit o amendă de 65.000 de lei (13.400 de euro). În plus, FCSB a fost și ea amendată cu 10.000 de lei (2.065 de euro). Decizia vine după ce FRF s-a autosesizat după declarațiile sexiste ale lui Becali.
Gigi Becali a afirmat anterior că femeile nu ar trebui să joace fotbal și că FRF nu-l poate obliga să își facă echipă de fotbal feminin.
Lumea chiar și-a pierdut mințile! Femeile poartă pantaloni și bărbații fuste. Asta e moda la Londra! Bărbatul e făcut după chipul lui Dumnezeu, iar femeia e sclava bărbatului. Vreți să fie batjocorit bărbatul? Asta e intenția dracului! Femeia să aibă putere, iar bărbatul să fie schimonosit! Vrea să se strice familia! D-aia nu mai sunt familii, pentru că își pierd capul. Dacă Bodescu și Burleanu zic, fac echipă de fotbal feminin. Nu mă cert cu ei! Dar dacă le lovește mingea în sâni ce fac? Au sutien? Mai bine mă împușcați, dar nu vin la fotbal feminin. Mai bine îmi tai capul! Nu-mi schimb părerea. Nu-l schimb pe Hristos chiar dacă e să mor. Mai bine mor! Fotbalul nu e un sport de femei. Cum joacă în zilele în care au problemele?
Gigi Becali, în ianuarie 2020
Bugetul alocat de Gigi Becali echipei de fotbal feminin
FCSB va avea echipă de fotbal feminin începând cu sezonul viitor, după decizia luată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Roș-albaștrii au contestat la TAS decizia Comitetului Executiv a FRF care prevedea ca toate cluburile din Liga 1 să aibă echipe de fotbal feminin din sezonul viitor, care să aibă minimum 20 de jucătoare și să evolueze în Campionatul Național U15, însă contestația clubului finanțat de Becali a fost respinsă.
Ca atare, FCSB a acționat rapid și a obținut serviciile tinerelor jucătoare de la Fair Play București. „Ne-au contactat mai multe cluburi sportive. Cei mai interesaţi au fost cei de la FCSB. Se vor mândri fetiţele astea că poartă FCSB în piept”, spunea Ion Bărbăcioiu, antrenorul echipei, în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Gigi Becali s-a declarat dispus să investească doar 10.000 euro anual în echipa de fotbal feminin.
{{text}}