Federația nu a stabilit încă seriile din Liga 3. Dacă le plasează pe Steaua și pe FCSB II în aceeași grupă, îl ajută pe Gigi Becali (62 de ani) să-și înfăptuiască planul pe care l-a anunțat, de blocare a noilor roș-albaștri.
CSA Steaua a urcat în liga a treia abia în al treilea an de la înființare și abia acum ar putea să dea peste capcana cea mai mare din calea evoluției clubului. Un prag mai greu de trecut decât au fost Rapid și Carmen, formațiile care i-au împiedicat doi ani la rând pe steliști să promoveze din „D”: FCSB. E vorba despre „satelitul” FCSB-ului de fapt, însă e o echipă pe care o controlează tot Becali, prin nepotul său Vasile Geambazi.
Îi permite Burleanu să se răzbune?
„Satelitul” a avut până acum rolul de a le asigura tinerilor talentați din club experiența unor partide disputate la nivelul seniorilor, dar va căpăta din sezonul următor și o misiune specială: s-o blocheze pe CSA Steaua în „C”. E o intenție pe care Gigi a anunțat-o încă dinainte ca „militarii” să promoveze: „Vor vedea ei ce se va întâmpla când vor ajunge în liga a treia! Îi țin acolo câțiva ani!”.
Ca să poată face așa ceva, Becali are nevoie ca echipa lui să evolueze în aceeași serie în care se va afla și Steaua. De Federație depinde dacă se va petrece lucrul acesta, urmează ca oamenii lui Burleanu să hotărască alcătuirea seriilor. Deocamdată, FRF nu a decis nici câte serii vor exista. Ori șase de câte 14 formații, ori cinci de câte 18.
Nu e obligatoriu să fie adversare
Criteriul geografic primează în stabilirea seriilor, deci FCSB II și CSA Steaua ar trebui să fie adversare, din moment ce ambele sunt din București. Au mai existat însă excepții de-a lungul timpului, situații în care Federația a evitat să „împerecheze” cluburi implicate într-o rivalitate locală și ar putea proceda la fel și acum, ca să evite primul război pe teren între FCSB și CSA.
Cluburile au luptat până acum doar în instanțele de judecată. Gruparea Ministerului Apărării a obținut o decizie favorabilă și l-a deposedat pe Gigi de numele istoric al roș-albaștrilor și de marca tradițională. Într-un alt proces, Clubul Sportiv al Armatei pretinde ca FCSB să-i achite despăgubiri în valoare de 36 de milioane de euro, pentru utilizarea fără drept a denumirii Steaua București timp de zece ani.
Victoria lui Talpan, apărătorul CSA, în litigiul acesta ar conduce la falimentarea echipei lui Becali. El este totuși convins că ar fi exclus să apară un asemenea verdict: „Cum să calculezi despăgubiri de zeci de milioane de euro? Ei ar putea să-mi ceară doar sumele pe care le-am produs eu datorită mărcii. Și n-am câștigat niciun leu de pe urma ei!”
Îi îngrijorează „pericolul Becali”
Oficialii de la CSA Steaua știu că FCSB II n-ar fi tocmai un adversar normal, o echipă obișnuită de liga a treia, din moment ce Becali ar avea posibilitatea să trimită câțiva jucători din echipa mare special pentru partidele contra lor. Daniel Oprița, antrenorul „militarilor”, a comentat optimist după promovarea în „C”: „Avem deja o echipă de liga a doua”.
Cu „satelitul” lui Gigi întărit cu fotbaliști obișnuiți cu primul eșalon, forța pe care a estimat-o Oprița n-ar mai fi atât de mare. CSA a folosit în „D” un lot alcătuit astfel încât să poată promova și în stagiunea următoare fără să fie nevoie de mari schimbări. Există destule nume cunoscute, trecute prin Liga 1: Wallace, Mihăiescu, Vali Bărbulescu, Răsdan, Zaharia, Elek. Oprița încearcă să-i mai achiziționeze pe Chipirliu, fost golgeter al ligii secunde când juca la Juventus, și pe Dean Beța, un fundaș lateral crescut la Sportul Studențesc.
Chiar se va juca în liga a treia?
Steaua a petrecut după promovarea obținută din barajul cu Bărăganul Ciulnița și cu Argeșul Mihăilești, doar că e posibil să fi avansat într-o ligă de nedisputat! Care ar fi problema? Protocolul sanitar pe care FRF, LPF și Ministerele Sportului și al Sănătății îl aplică în Liga 1 va fi păstrat și în „B”, și în „C”. Nici în eșalonul secund nu le va fi ușor cluburilor să respecte condițiile, cu zeci de testări de-a lungul unui sezon.
În „C” pare de neimaginat să existe bani suficienți. Cu cinci serii a câte 18 echipe, ar exista 90 de formații în liga a treia. Un test costă 50 de euro și fiecare club ar avea nevoie să testeze măcar 30 de persoane, în medie. Rezultă un cost cumulat pentru toate echipele de 135.000 de euro doar pentru testele dinaintea unei etape din liga a treia! Mai mult de o jumătate de milion de euro într-o lună cu patru etape!
{{text}}