International   •   Campionate   •   SPANIA

L-a convins pe Zidane! Martin Odegaard își vede visul împlinit: rămâne la Real Madrid

Martin Odegaard la Real Sociedad // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  marţi, 11 august 2020

Martin Odegaard (21 de ani) va fi păstrat de Zinedine Zidane în lotul lui Real Madrid pentru sezonul viitor, după un sezon cu prestații impresionante la Real Sociedad, unde a evoluat sub formă de împrumut.

În ianuarie 2015, Martin Odegaard era cumpărat din Norvegia în schimbul a 2.8 milioane de euro, pe când avea doar 16 ani. Cinci ani mai târziu, mijlocașul ofensiv va deveni, într-un final, o piesă importantă a vestiarului „galactic”. Marca informează că antrenorul Zinedine Zidane caută să injecteze energie în echipa sa, să o întinerească, iar Odegaard, care în ultimii ani a fost împrumutat la diferite echipe, este pariul lui „Zizou” în acest sens.

Odegaard a debutat la prima echipă a lui Real Madrid în ultimul meci al sezonului 2014/2015 din La Liga. Atunci, norvegianul l-a înlocuit pe final pe Cristiano Ronaldo, în victoria cu 7-3 împotriva lui Getafe. De atunci, Ode a mai prins doar un meci pentru „albi”, victoria cu Leonesa din Cupa Spaniei, scor 6-1, din noiembrie 2016.

Sezon de excepție la Real Sociedad


În mod normal, Odegaard ar mai fi evoluat timp de un sezon la Real Sociedad, însă madrilenii vor „rupe” pactul cu La Real și îl vor rechema pe norvegian mai devreme decât au convenit inițial.  

Odegaard a avut cel mai impresionant sezon al carierei la Real Sociedad, unde a strâns 7 goluri și 9 pase decisive în 36 de apariții. În ultima parte a sezonului, mijlocașul a fost sâcâit de probleme la genunchi. Acesta a fost diagnosticat cu tendinită, boală care nu are un remediu clar și care i-a provocat un disconfort continuu lui Odegaard.

Înainte de aventura la Real Sociedad, Odegaard a mai fost împrumutat în Olanda, la Heerenveen și Vitesse.

45 de milioane de eurovalorează Odegaard, potrivit Transfermarkt.com


Real Madrid a renunțat la Areola

Până ca revenirea lui Odegaard să devină oficială, Real Madrid a anunțat faptul că nu îl va achiziționa pe Alphonse Areola, portarul lui PSG care a evoluat sub comanda lui Zidane în ultimul sezon, sub formă de împrumut. În locul francezului, madrilenii îl vor aduce pe Andriy Lunin, tânărul goalkeeper ucrainean pe care l-au împrumutat în returul sezonului trecut la Real Oviedo, în Segunda Division. 

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.