Liga 2

Daniel Niculae a spus „NU” Rapidului! Cum motivează decizia: „Nu pot lucra cu anumite persoane de acolo” + Ce spune despre relația cu Pancu

Daniel Niculae

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 11 August 2020

Daniel Niculae (37 de ani) a dezvăluit că a refuzat șansa de a deveni președinte la Rapid.

Victor Angelescu, acționarul majoritar al clubului din Liga 2, i-a propus lui Daniel Niculae să preia funcția de președinte a echipei. „Nico” a refuzat, motivându-și decizia prin faptul că nu dorește să colaboreze cu persoane precum Andrei Nicolescu și Ovidiu Burcă, șefii executivi. Cel din urmă a anunțat în urmă cu câteva zile că va face „un pas în spate” după ce Rapid a ratat promovarea, însă Daniel Niculae presimte că va reveni în prim-plan.

„M-am întâlnit cu Victor și țin să îi mulțumesc pe această cale pentru că are încredere în capacitatea mea de a gestiona un club precum Rapid. M-am întâlnit vineri cu el, am avut o discuție. Într-adevăr, mi-a propus postul de președinte, ca și acum 2 ani, când a venit la Rapid. Ca și atunci, am pus anumite condiții, și anume că nu pot lucra cu anumite persoane care se află la club. Domnul Nicolescu și Ovidiu (n.r. Andrei Nicolescu, vicepreședintele Consiliului de Administrație al Rapidului și Ovidiu Burcă.

Nu știu dacă Ovidiu a plecat. Am văzut că a făcut un pas în spate, dar din câte țin eu minte, un pas în spate a făcut și în Liga 4, când am fost eu acolo, și după 3-4 luni a făcut mai mulți pași în față. Zici că jucam «Dansul Pinguinului». Lucrurile trebuie să fie clare de la început până la final. Nu pot lucra cu anumite persoane de acolo. 

Îi mulțumesc lui Victor, îl ajut cu cea mai mare plăcere când are nevoie de un sfat. S-au întâmplat foarte multe lucruri în Liga 4, nu pot să lucrez cu anumite persoane care au o total altă mentalitate decât a mea”, a spus Niculae în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, pe Digi Sport.

Daniel Niculae: „Îi doresc mult succes lui Pancu”

Niculae a vorbit și pe seama relației sale cu Daniel Pancu, cel care a ocupat funcția de președinte la Rapid în ultimele luni și care a devenit antrenor la Poli Iași, în Liga 1.

„Suntem în relații bune, îi doresc mult succes și sper să reușească la Iași. Are nevoie de liniște și de încredere din partea oamenilor de acolo. E foarte bine așa, a ales drumul acesta de antrenor. Daniel a făcut un pas în față în cariera sa, chiar dacă Rapid nu a reușit să promoveze. Este acasă, în orașul în care este iubit. Îi doresc multă baftă!”, a declarat acesta.

Sunt unul dintre suporterii Rapidului, vin la fiecare meci. Îl susțin pe Adi Iencsi, care era și una dintre propunerile mele pentru funcția de antrenor, am încredere în capacitatea lui de a gestiona sezonul acesta.

Rapidul are nevoie de fotbaliști, am spus-o și anul trecut. Când am spus că Rapid nu va termina pe o poziție de promovare, foarte multă lume m-a hulit.

- Daniel Niculae

Citește mai multe știri despre Rapid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.