GSP special   •   Pariuri sportive   •   LIGA CAMPIONILOR

Atalanta - PSG: Parizienii au marcat în fiecare din ultimele 32 de meciuri jucate în Liga Campionilor

Articol de Dan Bâra   —  miercuri, 12 august 2020

Două dintre cele mai atractive echipe ale Europei din punct de vedere ofensiv, Atalanta și PSG, se întâlnesc în această seară, de la ora 22:00, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. 

Atalanta a revenit din pauza cauzată de epidemia de coronavirus pe 26 iunie și a jucat 13 partide până acum, în vreme ce PSG a revenit pe 24 iulie și a jucat doar două meciuri, cele din finalele Cupei Franței (1-0 cu St. Etienne) și Cupei Ligii Franței (0-0 cu Lyon, victorie după loviturile de departajare). 

Echipe ofensive, dar cu absențe în atac

Atalanta a terminat sezonul din Serie A pe locul 3, reușind să marcheze nu mai puțin de 98 de goluri. Dintre formațiile din Top 5 campionate din Europa, doar Manchester City (102) și Bayern Munchen (100) au înscris mai mult. Bergamezii au însă o absență notabilă în atac, Josip Ilicic. De asemenea, La Dea e vulnerabilă și la celălalt capăt al terenului, deoarece portarul titular Pierluigi Gollini este accidentat la ligamente. 


În tabăra franceză, semnele de întrebare planează asupra lui Kylian Mbappe, anunțat ”cel puțin pe bancă” de antrenorul Thomas Tuchel, cel care spunea că va decide înainte de meci dacă acesta va fi sau nu titular. Dacă Tuchel a exagerat, urmărind să își țină adversarii în alertă, sau Mbappe chiar este recuperat, vom afla doar la ora partidei. 

În rest, este cert că din lotul lui PSG vor lipsi Marco Verratti, Kurzawa și Thilo Kehrer, accidentați, și Di Maria, suspendat. 

Date statistice pentru Atalanta - PSG

  1. PSG nu a câștigat niciodată Liga Campionilor. Cel mai bun rezultat e o semifinală, pierdută în fața lui AC Milan, în 1995
  2. Atalanta e la prima prezență în Liga Campionilor din istoria sa
  3. PSG a marcat în fiecare din ultimele 32 de meciuri jucate în Champions League
  4. Atalanta e echipa care a primit cele mai multe goluri în campionatul intern dintre toate echipele din ”sferturi”

Pont pentru pariuri: PSG se califică, cota 1.57 la Superbet

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.