Mircea Lucescu (75 de ani) pregătește o campanie de transferuri spectaculoasă. Vrea să îl aducă la Dinamo Kiev pe Glen Kamara (24), colegul lui Ianis Hagi (21) la Rangers.
Mircea Lucescu va avea o misiune imposibilă sezonul viitor, să o detroneze pe Șahtior, semifinalistă în actuala ediție de Europa League. „Il Luce” și-a făcut lista de transferuri, iar presa din Ucraina scrie că printre priorități se numără Glen Kamara, mijlocașul defensiv al lui Glasgow Rangers. Dinamo Kiev ar trebui să plătească pentru el 10 milioane de lire sterline.
Glen KamaraMircea Lucescu, două amicale la Kiev
Alt nume vehiculat în Ucraina e al grecului Dimitris Kourbelis (Panathinaikos), 26 de ani, care n-a jucat niciodată în străinătate. Dinamo Kiev s-a interesat și de atacantul Antonio Čolak (Rijeka), golgeterul campionatului croat (20 de reușite în 32 de meciuri), curtat și de PAOK Salonic.
Numit antrenor la Dinamo Kiev pe 23 iulie, doar cu o lună înainte de startul sezonului, Mircea Lucescu a început pregătirea pe 30 iulie și a avut primele două amicale, ambele disputate la centrul sportiv al alb-albaștrilor de la Koncea-Zaspa.
După 3-0 în fața divizionarei secunde Veres, kievenii au pierdut ieri cu Desna (1-2), locul 4 în ediția trecută a elitei ucrainene. Viktor Țîgankov, cel mai bun jucător al lui Dinamo, nefolosit în prima partidă, a intrat acum în repriza secundă și a înscris golul de 1-1 (80), după ce ratase un penalty cu zece minute înainte.
{{text}}