Fotbal   •   Liga 1   •   GAZ METAN

Situație incredibilă la Mediaș: Edi Iordănescu a refuzat să vină pentru că echipa mare are doar 5 jucători, Gaz Metan îl roagă pe Uhrin să continue!

Articol de Remus Răureanu   —  vineri, 14 august 2020

Gaz Metan Mediaș va anunța în curând că-l sprijină pe Dusan Uhrin jr. și că regretă comportamentul urât avut față de el. Conducerea spera să-l convingă pe Edi Iordănescu, motiv pentru care „l-a torturat” pe antrenorul ceh doar ca să-l determine să plece.

Gaz Metan e în haos după prima calificare în playoff din istoria clubului. Societatea a ieșit din reorganizare și ar avea dreptul de participare în cupele europene, care i-a lipsit în sezonul trecut. Doar că ocuparea unui loc european arată ca un scenariu fantastic acum, când la Mediaș nu mai sunt fotbaliști, iar banca tehnică se clatină de la o zi la alta. 

Noul președinte Valentin Iordănescu a negociat în ultima lună cu vărul lui, Edward, pentru revenirea acestuia la Gaz Metan. Edi era tentat să se întoarcă, dar a condiționat colaborarea de îndeplinirea unor condiții minime.

Edi Iordănescu: „Ca să mă întorc, aduceți măcar șase jucători!”


Grija principală a lui: la Mediaș mai există doar cinci jucători! Pleșca, Velisar, Larie, Roberto Romeo și Chamed. Campionatul va porni peste o săptămână, deci lotul trebuia să fie completat urgent. Iordănescu junior a transmis o listă cu 15 jucători pe care îi dorea: „Semnați cu șase sau cu șapte dintre ei, pentru început, și vin! Mai aducem și alți fotbaliști pe urmă”. 

În timpul tratativelor cu Edi, conducerea încerca să scape de Dușan Uhrin, antrenorul aflat în funcție. Nu i-a plătit nici un salariu, i-a luat mașina de serviciu, a făcut tot ce a fost posibil ca să-i arate că nu mai era dorit. Cehul refuza să demisioneze și să plece neplătit.

Oficialii nu au îndeplinit nici unul dintre criteriile pe care le stabilise Edi, așa că reangajarea lui la Mediaș a devenit imposibilă, măcar pentru moment. Și s-au trezit că nu le lipseau doar jucătorii, aveau nevoie și de un antrenor. Și l-au înștiințat joi pe Uhrin că îl roagă să continue: „Ne pare rău că ne-am purtat urât, nu se va mai întâmpla și te susținem până la capăt!”. Urmează ca anunțul și scuzele să fie transmise și într-o conferință de presă.

8.000 de euroconstituie salariul lunar al lui Dușan Uhrin. El nu a încasat nici un ban de când a semnat cu Gaz Metan. Antrenorul în vârstă de 52 de ani a ajuns la Mediaș în iunie, când a venit de la aeroport direct la Giurgiu și a stat pe bancă în meciul cu Astra, 0-0, deși nu-și cunoștea jucătorii, nu-i antrenase nici măcar o dată


700.000 de euroare de plătit Gaz Metan către jucători și către terți. Clubul speră să stingă în curând datoria, din încasări de la televiziuni și de la sponsorul principal Romgaz

Mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.