După finalizarea tranzacției cu Ionuț Negoiță pentru preluarea pachetului majoritar de la Dinamo, Pablo Cortacero se întoarce în Spania cu prima țintă de a rezolva problema staff-ului tehnic. Cosmin Contra rămâne obiectivul numărul unu, iar discuțiile cu „Guriță” ar trebui să se concretizeze foarte repede pentru că startul noului sezon bate deja la ușă.
Momentan, Contra se află la Lisabona, unde face parte din corpul analiștilor UEFA pentru meciurile din fazele finale ale Champions League. E jobul pe care l-a obținut la scurt timp după ce a plecat de la cârma naționalei și a preferat să-și ia un răgaz de la munca de antrenor.
„Mingea e în curtea lui Contra”
Surse GSP susțin că marți va fi ziua decisivă pe relația Cortacero – Contra: „Chiar la începutul săptămânii viitoare, la Madrid, e programată o întâlnire într-un cerc mai amplu, la care urmează să participe, probabil, și Contra. Atunci se va trage linie. Cosmin nu e omul care să fugă după fentă.
Le-a transmis spaniolilor că e dispus să colaboreze, dar numai în condiții foarte clare. Astea sunt îndeplinite acum. Cortacero îi va pune pe masă actele lui Dinamo, a devenit oficial patronul clubului, de-acum are putere de decizie. Nu mai sunt doar vorbe. Mingea e exclusiv în curtea lui Contra”.
Jucători liberi de pe axa Getafe – Granada – Almeria - Malaga
Cât privește jucătorii vizați să fie aduși în Ștefan cel Mare, obiectivele sunt oameni din perimetrul Getafe – Granada – Almeria - Malaga, majoritatea liberi de contract. Sunt zone unde cuplul Cortacero – Melero are acces, cunosc foarte bine fotbaliștii. „O parte dintre ei sunt deja acontați, există un OK clar, dar toți au așteptat să se opereze tranzacția cu clubul pentru a ști exact unde merg și cu cine lucrează", explică sursele GSP.
{{text}}