Liga Campionilor

Președintele Barcelonei anunță măsuri dure după meciul cu Bayern: „Le vom anunța zilele viitoare” » Setien și Abidal, dați afară!

+29 Foto
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 15 August 2020

Josep Maria Bartomeu, președintele Barcelonei, a reacționat după înfrângerea la scor astronomic cu Bayern Munchen, 2-8, din sferturile UEFA Champions League. A anunțat măsuri dure, și le-a luat. Potrivit spuselor unor jurnaliști de încredere, Quique Setien și Eric Abidal au fost demiși!

Oficialul catalan Bartomeu, aflat la a treia înfrângere umilitoare în Champions League (0-3 cu Roma, 0-4 cu Liverpool și 2-8 cu Bayern), anunță măsuri dure și lasă să se înțeleagă că îl va demite pe antrenrorul Quique Setien.

„Are dreptate Pique. Acum trebuie să luăm decizii. Unele erau luate înainte de acest meci, altele le vom lua în aceste zile. Le vom anunța începând de acum. Nu voi spune chiar acum ce decizii am luat. Azi e o zi pentru a reflecta, o zi tristă. De mâine trebuie să ridicăm moralul fanilor din întreaga lume, care acum sunt triști după această înfrângere. Acum trebuie să cerem scuze fanilor. A fost o seară dură pentru jucători și fani. Nu am fost clubul și echipa care suntem într-adevăr”, a declarat Bartomeu, potrivit Marca.

Setien și Abidal, demiși de Barcelona

Se pare însă că Bartomeu a luat deciziile despre care vorbea mai devreme decât se aștepta. Quique Setien ar fi fost deja demis, anunță faimosul jurnalist Fabrizio Romano, în timp ce directorul sportiv Eric Abidal a fost și el dat afară, conform spuselor lui Gianluca Di Marzio!

7 lunia rezistat Quique Setien la Barcelona. Spaniolul l-a înlocuit pe Ernesto Valverde în luna ianuarie a acestui an

FOTO. Imagini spectaculoase din Barcelona - Bayern 2-8

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.