Liga Campionilor

Concluzii drastice după Barcelona-Bayern: tragem cortina peste epoca Messi și Cristiano Ronaldo + falimentul La Liga și salvarea Germaniei

Articol de Theodor Jumătate  —  sâmbătă, 15 august 2020

Statistica ne sugerează două lucruri imediat după Barcelona - Bayern 2-8. Începe criza fotbalului din La Liga. Și trebuie să realizăm că Lionel Messi și Cristiano Ronaldo se îndreaptă spre finalul carierei.

Pentru prima oară după 13 ani, nicio echipă iberică nu a mai atins semifinalele Champions League. Marca nu uită că pierderea de putere era anunțată de anul trecut, când doar Barcelona a fost în penultimul act al Ligii. Acum, a dispărut și Barcelona încă din „sferturi".

7 trofee într-un deceniu. Acum, maximum „sferturi"

Sezonul 2006-2007 a fost precedentul, cu Milan, Liverpool, Man. United și Chelsea. De atunci însă, a urmat un deceniu extraordinar pentru spanioli, Real Madrid (4) și Barcelona (3) cucerind trofeul împreună de 7 ori între 2009 și 2018. Anul acesta, Valencia și Real au fost eliminate în „optimi", iar Barcelona și Atletico în "sferturi".

Răzbunarea Germaniei: două echipe și 3 antrenori

Puterea a preluat-o momentan Germania, care are două formații calificate (Bayern și Leipzig) și trei antrenori din 4 în semifinale: Hansi Flick (Bayern), Thomas Tuchel (PSG) și Julian Nagelsmann (Leipzig). O revoltă după ce stagiunea anterioară nicio reprezentantă germană nu a prins nici măcar "sferturile":

  • Hoffenheim, ultima în grupă! 
  • Schalke, 2-10 la general cu Man. City (2-3 și 0-7)
  • Dortmund, 0-4 la general cu Tottenham (0-3 și 0-1)
  • Bayern, 1-3 la general cu Liverpool (0-0 și 1-3)

Ronaldo: 35 de ani. Messi: 33 de ani. Se apropie sfârșitul de drum

La jucători, declinul era așteptat. Cei mai valoroși fotbaliști ai lumii în ultimul deceniu, printre cei mai buni în istoria fotbalului, se apropie de sfârșitul carierei. Cristiano Ronaldo (Juventus) are 35 de ani, iar Leo Messi (Barcelona) 33.

Pentru prima oară după 14 ani, niciunul nu va mai juca în semifinalele competiției-regină. În 2006 a fost ultima oară când nici Cristiano, nici Leo nu s-au calificat. A fost anul când Barcelona a cucerit trofeul, dar Messi, care nu împlinise încă 19 ani, nu a mai jucat din "optimi", fiind accidentat. Acum, ambii au fost eliminați.

  • Ronaldo, surprinzător, în "optimi", de Lyon (0-1, 2-1)
  • Messi, în "sferturi", uluitor prin proporțiile scorului (2-8 cu Bayern)

Citește și alte știri despre Barcelona-Bayern:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.