Raluca Olaru și Monica Niculescu s-au calificat în finala turneului de la Praga, unde le vor întâlni duminică, de la ora 12:00, pe cehoaicele Lucie Hradecka/Kristyna Pliskova, favoritele numărul 2.
Perechea formată din Raluca Olaru (31 de ani, 56 WTA) și Monica Niculescu (32 de ani, 60 WTA) a trecut sâmbătă în penultimul act de Barbora Krejcikova (24 de ani, 8 WTA) și Katerina Siniakova (24 de ani , 9 WTA), duble învingătoare în turneele de Mare Șlem, la Roland Garros și Wimbledon în 2018, cu 7-6 (3), 5-7, 10-5.
În această formulă, Raluca și Monica nu se mai confruntaseră cu perechea cehă, însă o cunoșteau foarte bine. Niculescu le-a învins pe Krejcikova și Siniakova în Cupa Fed alături de Irina Begu în 2019, în timp ce Olaru nu reușise să treacă de ele în cele patru confruntări pe care le avusese până la cea de la Praga.
Joc la limită
Primul set a fost unul extrem de echilibrat, româncele reușind să revină de la 5-6 și să-l ducă în tie-break, acolo unde s-au impus cu 7-4. La unele schimburi de mingi au asistat pentru câteva minute Simona Halep și Irina Begu, alături de antrenorul Artemon-Apostu Efremov.
În partea a doua, echilibrul s-a rupt la 3-3, apoi Monica Niculescu a servit pentru a închide meciul la 5-4. Experimentata pereche din Cehia și-a reintrat însă în ritm și a luat setul cu 7-5. În super-tie-break, româncele au recuperat energia și au condus aproape de la cap la coadă, impunându-se cu 7-6 (3), 5-7, 10-5.
Cheia meciului e că am jucat bine pe tot parcursul lui. Ne-a ajutat și faptul că am avut meciuri bune în această săptămână. La început a fost ciudat pentru că nu mai evoluasem pe terenul central, dar chiar dacă e mai rapid ne-am obișnuit.
Monica Niculescu
Reîntâlnire după șase ani
În finala care va loc duminică de la ora 12:00, ele se vor duela cu un alt dublu din Cehia: Lucie Hradecka/Kristyna Pliskova, favorite 2. Hradecka are în palmares două trofee de Mare Șlem, Roland Garros 2011 și US Open 2013.
Ne așteptăm din nou la un meci greu, dar vom încerca să jucăm cât de bine putem în finală.
Raluca Olaru
Dacă Raluca a mai jucat la Palermo, unde a pierdut de la primul meci, pentru Monica acesta este primul turneu de la reluarea circuitului feminin. Olaru și Niculescu nu mai făcuseră pereche din 2014, de la turneul de la Wuhan. În trecut, ele au mai jucat împreună de alte trei ori: în 2010 la Auckland, în 2009 la New Haven și în 2007 în Cupa FED.
26 de finalea disputat Monica Niculescu în carieră până acum, câștigând nouă trofee, ultimul la Hua Hin în 2019, alături de Irina Begu
18 finalea jucat Raluca Olaru în carieră până acum, câștigând nouă trofee, ultimul la Rabat în 2018, alături de Anna Blinkova
{{text}}