International   •   Liga Campionilor   •   BARCELONA

EXCLUSIV Cornel Dinu, radiografie dură a măcelului din Barcelona - Bayern: „Messi e ca Bălănescu la Dinamo. Setien, săracul, e de la CAP-ul fotbalului”

Cornel Dinu a asistat cu plăcere la impunerea supremației lui Bayern pe Da Luz expusă în fața „jaloanelor” blaugrana

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 16 august 2020

Cornel Dinu, 72 ani, a făcut un rechizitoriu dur Barcelonei și s-a bucurat de victoria lui Bayern (scor 8-2), pe care o vede din nou regina Europei.

Alături de credinciosul său Merlin, Cornel Dinu urmărește Final 8 de la Lisabona. Printre altele. Ca orice microbist, bărbatul de 72 de ani are și el simpatiile sale, iar o seară de week-end l-a găsit împărțindu-și timpul între două pasiuni. Fotbalul și muzica italiană. 

Legendarul om e fotbal a preferat să lase deoparte umilința milionarilor de la Manchester City în fața Lyonului ca să-și bucure simțurile cu „Una storia de cantare” de pe Rai, delectându-se cu spectacolele lui Lucio Dalla și Enrico Ruggeri, pe care i-a cunoscut personal.

Cornel Dinu, fan Bayern


„Dragă, la Bayern m-am uitat cu Barcelona, mi-a plăcut acea execuție în direct. Putea da 15 goluri. O echipă. Solidă. Puternică. Inventivă. O forță. Capabilă să alerge în minutul 90 de parcă zici că joacă meciul vieții. Eu merg cu Bayern până la capăt, că va lua trofeul. Nu are cine să-i trădeze, românii sunt departe... Mi-ar plăcea, sunt fan Bayern Munchen. Am jucat cu Rummenigge și cu alți mari fotbaliști germani. 

După cum bine știi, Bayern m-a dorit în locul lui Beckenbauer, în alte vremuri, nu ca acestea decadente de acum. Eu sunt cu Bayern, cu Real Madrid, cu echipele de viță nobilă. Eu nu sunt fan Barcelona, cu tot respectul”, a mărturisit Mister.

Cornel Dinu: „Leo are doar execuții în teren”

Credeți că Barcelona se va duce în cap? „Nu. Doar că este dependentă de cei ce conduc societatea acolo. Ultimul conducător real a fost Nunez. La ora asta, clubul Barcelona este condus de Messi. Da, de Leo Messi! El e și președinte, și manager la transferuri, și fotbalist, și antrenor. 


Setien, săracul, a fost un administrator al Cooperativei Agricole de Producție în fotbal. E penibil, dar mănâncă și el o pâine acolo. Messi are doar execuții în teren, el nu poate fi un lider. El este un lider care comandă fără a avea calitatea de lider. Un fel de Bălănescu la Dinamo!”, a comentat Dinu.

Cornel Dinu: „Nu este apusul lui Messi și Ronaldo”

Pus să aleagă între Messi și Ronaldo, românul a declarat: „Fotbalistic, amândoi sunt uriași. Nu poți face comparații. Și nu cred că asistăm la apusul lor. Sunt și ei oameni, până la urmă, asta a dovedit ultimul sezon. Barcelona trece printr-o criză de personalitate, s-a învățat să stea doar în execuțiile lui Messi. 

Oricât de bun ar fi un fotbalist în cadrul echipei, nu poți să trăiești doar de pe urma lui. Sau a lui Ronaldo. Bayern i-a jucat în picioare pe cei de la Barcelona, catalanii păreau spectatori invitați pe blat la un show. Rezultatul lui Bayern este unul istoric, diferența mi se pare mult mai mare acum între cele două echipe decât a fost între Germania și Brazilia la acel 7-1 istoric din 2014”.

Bayern a fost și pe placul lui Merlin, a savurat aproape fiecare gol al nemților. A ratat unul sau două că se juca prin cameră și Bayern înscria într-un ritm galopant la un moment dat - Cornel Dinu

Mai multe știri din Liga Campionilor:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.