Noii investitori de la Dinamo caută fotbaliștii potriviți pentru a betona lotul echipei lui Gigi Mulțescu (68 de ani) înainte de începerea sezonului viitor. Spaniolii și-au îndreptat atenția către Gaz Metan.
Dinamoviștii s-au interesat de situația a patru fotbaliști care au evoluat anul trecut la echipa din Mediaș. Doi dintre aceștia, mijlocașul defensiv Boubacar Fofana (30 de ani) și extrema stânga Ely Fernandes (29) au părăsit formația antrenată de Dusan Uhrin Jr, fiind în prezent liberi de contract, însă nu ei reprezintă marea miză pentru „câini”.
Alb-roșii sunt mai degrabă interesați de Nasser Chamed (26 de ani), extremă dreapta, și de Dumitru Cardoso (28), atacant de bandă stânga. Surse GSP transmit faptul că oficialii lui Dinamo vor să aleagă unul dintre cei doi fotbaliști.
500.000 eurovalorează Dumitru Cardoso, potrivit Transfermarkt, al cărui contract cu Mediaș expiră în iulie 2021
400.000 euroeste cota de piață a lui Nasser Chamed, conform Transfermarkt. Fotbalistul din Comore mai are contract cu Gazul până în iulie 2021
Dinamo s-a înțeles cu Achim
Totodată, dinamoviștii s-au înțeles cu Vlad Achim (31 de ani), mijlocaș central trecut pe la FCSB și, mai de curând, Viitorul. Acesta este liber de contract, despărțindu-se la finalul sezonului trecut de Viitorul, pentru care a strâns 30 de meciuri și 5 goluri în precedenta stagiune. Ex-constănțeanul urmează să facă mâine testul COVID-19, apoi să meargă la vizita medicală, duppă care va semna contractul.
500.000 eurovalorează Vlad Achim, potrivit Transfermarkt
Dinamo aduce și un polonez
Vlad Achim nu este singurul mijlocaș cu care „câinii” s-au înțeles. La Dinamo va ajunge zilele viitoare și polonezul Janusz Gol (34 de ani), mijlocaș defensiv cu 8 meciuri în echipa națională a Poloniei, informează ProSport.
Janusz este liber de contract de aproximativ 10 zile, după ce a părăsit-o pe Cracovia. Mijlocașul polonez, cotat la 325.000 euro de Transfermarkt, a mai evoluat în Polonia la Legia Varșovia, GKS Belchatow și Polonia-Stal, dar și în Rusia, la Amkar Perm.
Janusz Gol (alb), la Amkar Perm // foto: Guliver/gettyimages
{{text}}