După promovare, FC Argeș pregătește pentru noul sezon de Liga 1 un model de echipament identic cu cel folosit în 1972, de la meciurile memorabile cu Real Madrid. Chipul lui Nicolae Dobrin nu poate fi însă imprimat pe tricouri, așa cum ar fi dorit fanii, pentru că actuala conducere, girată de Primărie, e în relații proaste cu soția „Gâscanului”.
Pe 25 octombrie 1972, Argeșul repurta un succes răsunător. La prima sa participare în Cupa Campionilor Europeni, bătea acasă pe Real Madrid cu 2-1 în turul competiției, iar Dobrin, autorul unui gol din penalty, intra imediat în atenția legendarului președinte blanco Santiago Bernabeu, fermecat și el de magia „Gâscanului".
Piteștenii au pierdut atunci revanșa din Spania, 1-3, au ratat eliminarea gigantului iberic, Gicu a rămas în Trivale blocat de comuniști, dar „dubla" cu Realul a rămas un punct de referință în istoria alb-violeților.
Echipament disponibil din etapa a patra
E motivul pentru care, la revenirea în L1 după 11 ani, FC Argeș pregătește un echipament special pentru noul sezon, exact modelul purtat la partidele cu madrilenii: tricou alb cu două dungi groase violet, verticale, pe extremități. Sponsorul tehnic Macron, compania care-i îmbracă pe piteșteni, a primit deja comanda, iar setul va fi disponibil doar din etapa a patra din cauza timpului foarte scurt existent între momentul promovării și începerea campionatului viitor.
Așa va arăta tricoul piteștenilor în viitorul sezon de Liga 1, după modelul folosit cu Real Madrid în 1972Un detaliu de design a aprins însă spiritele. Suporterii au cerut să apară imprimat și profilul lui Dobrin, dar solicitarea e imposibil de rezolvat momentan. Asta pentru că între club și soția „Gâscanului" există o ruptură produsă la sfârșitul anului trecut, iar folosirea imaginii fostului internațional e interzisă fără acceptul familiei acestuia.
„Ne-au aruncat în stradă cu copiii de la Școala Dobrin"
Povestește chiar Gica Dobrin: „Tot magazinul era plin cu tricouri cu chipul lui Gicu. De trei ori i-am rugat omenește să oprească vânzarea acestor produse, dar am vorbit degeaba. A fost nevoie să intervină avocatul pentru ca lucrurile să se regleze și să nu mai scoată nimic pe piață fără acceptul nostru după epuizarea stocului respectiv".
În plus, mai există și alte detalii care tensionează relația: „Când s-au înscris în Liga 2, le-am dat gratis 165 de copii de la Școala Dobrin ca să poată îndeplini criteriul legat de existența grupelor de juniori. O cafea n-am cerut, fiindcă am fost mereu un om maleabil, iubesc echipa și orașul și n-am vrut niciodată să pun bețe în roate. Am dat în scris că puștii noștri cei mai buni vor fi cedați cu prioritate către FC Argeș, pentru a putea primi dreptul să ne pregătim pe terenurile de lângă stadion. Dar în decembrie anul trecut ne-am trezit pur și simplu aruncați în stradă!".
infografie FC Arges anii '70„Au profitat de bunătatea mea"
Și continuă: „A venit Mihai Ianovschi, șeful centrului de la FC Argeș, cu un domn de la Primărie și ne-a zis că de mâine nu mai avem ce căuta acolo. N-au vrut să ne mai lase nici măcar ultimele două etape de campionat să folosim vestiarul, la care nici dușurile nu le utilizam. Aveam nevoie doar ca să se echipeze puștii. V-ați înfiora să vedeți fotografii cu copiii care se schimbau lângă gard în decembrie, pe un frig pătrunzător".
Gica Dobrin e categorică: „Sunt o persoană sensibilă, n-am nevoie să mă bage în seamă nimeni de la club, dar au profitat de bunătatea mea dincolo de limitele acceptabile. Mulțumesc lui Dumnezeu, suntem bine, stau pe picioarele mele, nu ne lipsește nimic, dar nu vreau să fie speculat numele Dobrin în scop comercial fără ca măcar să fim întrebați o singură dată! Nici acum nu ne-a întrebat nimeni de chestia cu tricourile pentru sezonul viitor. Nu știu dacă am fi de acord după tot ce s-a întâmplat în ultimele luni".
Dobrin și-a încercat norocul și pe banca tehnică a ArgeșuluiTot ce înseamnă numele Dobrin, Gâscanul și altele asociate soțului meu sunt mărci înregistrate la OSIM. Le-am reînnoit chiar la începutul anului, fiindcă expirase perioada lor activă inițială.
Am făcut fuziune cu o altă școală de fotbal din Pitești și avem acum la Academia Dobrin în jur de 120 de copii. Ne merge bine, am găsit alte terenuri unde să ne pregătim dacă am fost dați afară de la stadionul mare
- Gica Dobrin
Așa este! Din păcate, nu avem momentan o relație foarte apropiată cu familia Dobrin, motiv pentru care am și renunțat la ideea de a-i folosi profilul pe tricouri. Sunt convins însă că lucrurile se vor regla în scurt timp, fiindcă ambele părți au de câștigat, iar FC Argeș fără Dobrin nu se poate
- Bogdan Stoica, director executiv FC Argeș
24 de ania jucat Dobrin pentru FC Argeș, de la juniori până la retragerea de pe gazon produsă în 1983: un singur campionat a jucat la alt club, Chindia Târgoviște (1981-1982)
Constantin Radu I în acțiune cu Madridul
{{text}}