Liga 1

EXCLUSIV Iar l-au ocolit, deși e crescut la Dinamo: „Nu m-a căutat nimeni, voi continua la Voluntari”

Dinamo a renunțat la ideea revenirii lui Ion Gheorghe

Articol de Eduard Apostol  —  marţi, 18 august 2020

Dinamo va începe ediția 2020/2021 lunea viitoare, cu Hermannstadt. Până acum a fost rezolvat doar transferul lui Vlad Achim, care tocmai reziliase cu Viitorul. În schimb, roș-albii au renunțat, cel puțin până în acest moment, la readucerea lui Ion Gheorghe (20 de ani).

Cu toate că anunțaseră la începutul verii că vor activa clauza de răscumpărare de 50.000 de euro ca să-l readucă de la Voluntari. Asta au transmis dinamoviștii după ce Voluntari a învins cu 1-0 în Ștefan cel Mare, cu o reușită a fotbalistului de 20 de ani. 

Eșecul acela i-a speriat și mai mult pe „câini”, care erau la retrogradare, iar mesajul conducerii din Ștefan cel Mare a fost o amenințare, mai degrabă, întrucât tânărul mijlocaș - campion la juniori cu Dinamo - a acuzat că nu a fost tratat bine la echipa la care a crescut și că nu vrea să se întoarcă.

Ion Gheorghe va continua la Voluntari

Situația lui Ion Gheorghe pare să fie cât se poate de simplă. El va continua sub comanda lui Mihai Teja, așa cum este și dorința lui, și a ilfovenilor. Dinamo nu e tentată să achite acea sumă de răscumpărare, de 50.000 de euro, s-au reorientat către alți jucători. „Nu m-a căutat absolut nimeni de la Dinamo. Eu voi continua la Voluntari”, a spus tânărul fotbalist pentru GSP.RO.

550 de mii de euroeste cota lui Ion Gheorghe pe transfermarkt

Ion Gheorghe

4 goluri și 3 pase decisivea reușit fotbalistul în ediția anterioară în 40 de meciuri pentru Voluntari

2 meciuria ratat Ion Gheorghe la ilfoveni din cele 42 oficiale ale Voluntariului

Dinamo - Hermannstadt, match preview: tot ce trebuie să știi

Mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.