Fotbal   •   Nationala   •   boală

Mircea Sandu diagnosticat din nou cu cancer, la 11 ani de la momentul în care a avut cancer la colon

Mircea Sandu are din nou cancer!

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  marți, 18 august 2020

Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, a aflat în urmă cu două luni că are o tumoare la plămâni, descoperită întâmplător, la un control de rutină, și s-a operat tot în Franța, la fel ca în 2009, când a avut cancer la colon.

La 11 ani de la momentul în care a fost diagnosticat cu cancer la colon, Mircea Sandu a trecut din nou prin clipe grele, din punctul de vedere al sănătății, în această vară. A aflat că are o tumoare la plămâni. Tot malignă!

Din fericire pentru fostul președinte al FRF, această problemă i-a fost descoperită într-o fază incipientă și doctorii din Nisa i-au transmis că va putea fi extirpată exclusiv printr-o intervenție chirurgicală.

Control efectuat la rugămințile soției


N-a mai avut nevoie de chimioterapie și alte proceduri care se impun în tratamentul celor ce suferă de cancer. Sandu a descoperit tumoarea total întâmplător. Pandemia l-a prins în Franța, unde se afla la fiica sa, Raluca, iar după 3 luni de stat acolo, când România a ieșit din starea de urgență, Mircea Sandu și-a programat revenirea în țară.

La rugămințile soției a efectuat un control de rutină în Franța, iar doctorul i-a transmis că ceva e în neregulă la plămâni, unde apăruseră semne de întrebare și la radiografia de anul trecut.

Tumoarea nu i-a dat niciun simptom

De această dată, medicul l-a îndrumat să facă analize specifice pentru plămâni, iar rezultatul a fost crunt: tumoare, cancer! Vestea bună însă a fost că tumoarea era într-un stadiu incipient și totul s-a putut rezolva cu ajutorul operației.


Deși a fost nevoit să ajungă din nou la cuțit, respectiva tumoare nu i-a dat fostului șef de la Casa Fotbalului absolut niciun simptom. De fapt, anul trecut, atunci când pe filmul realizat la plămâni apăruseră ceva semne de întrebare, diagnosticul medicilor a fost că sunt urme ale unei viroze.

„Fără legătură cu cancerul din 2009"

Dacă în 2009, când s-a operat tot în Franța, Sandu a fost ajutat cu aproape 100.000 de euro printr-o decizie a Comitetului Executiv, de această dată, el a suportat costurile intervenției prin intermediul asigurării medicale, pe care și-a transferat-o în Franța.

Intervenția a decurs bine, iar doctorul care l-a avut în grijă i-a transmis că această nouă tumoare nu are absolut nicio legătură cu afecțiunea din 2009.

În 2009: "Mi-am zis: «Să vedem până unde mă duce Dumnezeu»"

Precedenta experiență în care a fost nevoit să ducă o luptă mult mai dură cu cancerul, cea din 2009, a fost explicată în detaliu într-un interviu pe care Sandu l-a acordat Gazetei Sporturilor la 3 săptămâni după ce Burleanu a ieșit președinte al FRF. Iată cele mai relevante pasaje despre ce a povestit Nașu' referitor la boala sa. În 2009, Mircea Sandu avea 56 de ani.

"Fiecare avem un destin, asta e concluzia mea după ce am trecut prin ce am trecut. După 45 de ani, eu făceam controale la fiecare 6 luni, parcă Dumnezeu m-a trimis la doctor. Când am aflat diagnosticul, mi-am zis «Să vedem până unde mă duce Dumnezeu»"



"Trăisem deja o experiență cu fosta soție, știam ce face cancerul, dar am fost puternic mental, n-am stat să citesc prin presă «cancerul roade, cancerul mănâncă, cancerul omoară», aceste lucruri te afectează"



"Am descoperit boala într-un stadiu incipient, plus că nici nu se compară tratamentul din România cu cel pe care l-am făcut în străinătate. Acolo, când îmi dădeau să beau cocktailul ăla, se duce direct la țintă și vindecă, zdrobește tumoarea și distruge metastaza. În trei luni de tratament, am distrus o metastază de la 5 centimetri până la un centimetru"



"Am făcut și chimioterapie și radioterapie. Apoi, m-a operat un doctor specializat în transplant de ficat. Nu mi-a fost bine vreun an de zile. Vai de capul meu. Acum sunt OK, mă mișc, mă bucur de copii și de nepoți. Recunosc, boala aceasta a fost unul dintre motivele pentru care am ales să mă retrag din fruntea FRF"



"Stresul e printre factorii principali în declanșarea cancerului. Stres, poluare și alimentație, acestea sunt cele trei motoare care, dacă converg, pot provoca o tumoare. Și dacă nu ai șansa să descoperi la timp boala, atunci e de rău"

140 de români mor zilnic de cancer

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a publicat în 2019 un studiu care arată că în țara noastră mor anual aproape 51.000 de oameni din cauza acestei boli. Ceea ce înseamnă o medie de 140 de români pe zi. În ultimul deceniu, decesele provocate de cancer în România s-au dublat, iar principala cauză e lipsa programelor de screening, care să depisteze boala în fază incipientă.

83.000de noi cazuri de cancer au fost depistate în România în anul 2018

Incidența cancerului la români

1. Pulmonar

2. Mamar

3. Prostată

4. De vezică

5. Gastric



Sursa: Globocan Cancer Observatory

Repere din cariera de jucător și conducător a lui Mircea Sandu

  • 10 ani a jucat în echipa națională, între 1972 și 1982, perioadă în care a bifat 18 selecții și 6 goluri
  • 15 ani a jucat la Sportul Studențesc, între 1971 și 1986
  • 167 de goluri a marcat Mircea Sandu în Liga 1, fiind pe locul 7 all-time, primii sunt Dudu Georgescu (252), Dănciulescu (214) și Cămătaru (198)
  • 24 de ani a fost președintele Federației Române de Fotbal, între 1990 și 2014
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.