International   •   Campionate   •   SPANIA

David Silva nu mai merge la Lazio! Alegere surprinzătoare a spaniolului + italienii negociază acum pentru un jucător de la Real Madrid

David Silva nu mai merge la Lazio!

Articol de Theodor Jumătate   —  marţi, 18 august 2020

Mijlocașul spaniol David Silva, 34 de ani, care se despărțise după un deceniu de Man. City, a semnat cu Real Sociedad, deși avea înțelegere cu Lazio. Clubul biancocelest s-a repoziționat și încearcă să-l achiziționeze pe James Rodríguez.

David Silva era anunțat deja la Lazio de întreaga presă peninsulară. Se părea că acordul mijlocașului spaniol (34 de ani, liber de contract după zece sezoane la Man. City) cu clubul italian e total. Numai că, luni seară, Silva s-a răzgândit și a semnat pe doi ani cu Real Sociedad.

"Respect jucătorul, nu și omul"

Stupoare la Roma. Aflând, directorul sportiv lazial Igli Tare a răbufnit: "Am mult respect pentru jucător, dar nu și pentru om".


Tare a găsit o altă variantă pentru antrenorul Simone Inzaghi. Potrivit jurnaliștilor italieni, Lazio negociază cu Real pentru columbianul James Rodríguez, care intră în ultimul an de contract la Madrid.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.