Jucătorii echipei de handbal masculin Potaissa Turda sunt membri activi în campania electorală a primarului Cristian Matei.
Cea mai mare parte a jucătorilor de la Potaissa Turda, echipă participantă în ediția 2020/2021 a EHF European League, au postat pe rețelele de socializare fotografii prin care își manifestă direct sprijinul pentru Cristian Matei, primarul în funcție și candidatul celor de PNL. Surse din spectrul politic local susțin că gestul acestora ar fi fost făcut în urma unor presiuni.
Contactați de GSP.ro, handbaliștii, sub protecția anonimatului, au altă variantă. La urechile conducerii clubului sportiv ar fi ajuns informații conform cărora principalul contracandidat al primarului ar dori să reducă finanțarea secției de handbal. În aceste condiții, ei consideră firesc sprijinul pentru Cristian Matei, un politician apropiat de echipă.
165.000 de lei/lunăeste contribuția societăţii Salina Turda S.A., aflată în administrarea Primăriei, către echipa de handbal masculin Potaissa Turda, pentru anul 2020
A trecut de la PSD la PNL
Cristian Matei, omul promovat pe rețelele de socializare de handbaliști, a câștigat mandatul în curs din postura de candidat al Partidului Social Democrat. În 2019, acesta a fost dat afară din partid. Motivul, conform informațiilor publicate de Mediafax, este acela că deputatul Cristina Burciu, aflată în zona lui de influență, ar fi votat pentru învestirea guvernului Orban.
La scurt timp după excluderea din PSD, Matei și-a înregistrat adeziunea la PNL, obținând și promisiunea că va fi candidatul dreptei la alegerile locale din septembrie 2020.
Turda, echipă europeană
Potaissa Turda ocupa locul secund în ediția percedentă de campionat, în momentul întreruperii competiției, pe fondul pandemiei de coronavirus. Clujenii vor reprezenta România în ediția următoare a EHF European League. Adversara din primul tur preliminar, programat pe 29 sau 30 august, este echipa croată HRK Gorica.
{{text}}