Dacă va pierde, EA va fi obligată să plătească 5 milioane de dolari.
De data aceasta EA este dată în judecată de un avocat reprezentând peste 100 de persoane din California. Așa cum era de așteptat, subiectul procesului îl reprezintă tehnicile de monetizare folosite de EA Sports în jocurile FIFA și Madden. Chiar dacă producătorul american spune că aceste metode nu reprezintă jocuri de noroc, deși există foarte multe argumente care îi contrazic.
Inițiatorii procesului pretind că pack-urile din Ultimate Team creează dependență
Exact asta susține și Kevin Ramirez, inițiatorul procesului, care pretinde că metoda prin care sunt achiziționate pack-urile de carduri în Ultimate Team creează dependență. Faptul că niciodată un gamer nu știe ce fotbalist va primi, că rar se va nimeri ceva ce urmărește, asta îl poate stimula să cheltuie tot mai mulți bani. Ramirez spune că și el a cheltuit peste 600 de dolari numai în ultimele versiuni.
Rămâne de văzut dacă această acțiune va avea succes, dar este de remarcat că tot mai multe procese vizează tehnicile de monetizare ale celor de la EA.
{{text}}