Suedezul Per Johansson îl înlocuiește pe Ambros Martin pe banca tehnică a campioanei Rusiei. Per a fost sezonul trecut secundul lui Adi Vasile la CSM București
Rostov Don a găsit înlocuitor pentru Ambros Martin. Spaniolul care a pregătit campioana Rusiei în ultimele două sezoane a anunțat că din motive familiale este nevoit să renunțe la post. Conducerea Rostovului s-a înțeles cu Ambros Martin să pregătească echipa până în momentul în care va găsi pe cineva să-i ia locul.
Luni, Rostov Don a anunțat numele noului antrenor. Este vorba de suedezul Per Johansson (49 de ani), cel care a trecut în trei rânduri pe la CSM București. De două ori a fost însă principal și o dată a îndeplinit rolul de secund. Cu Per Johansson pe bancă, CSM a ajuns în două rânduri în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta, dar nu a reușit să joace finala. Campioana României la acea vreme s-a clasat de fiecare dată pe locul 3. Sezonul trecut, Per Johansson a fost două luni secundul lui Adi Vasile, exact situația inversă de la "naționala" Muntenegrului. Acolo suedezul este "principal", iar românul este "secund".
Obiectiv: Liga Campionilor
Ambros Martin a câștigat săptămâna trecută un nou trofeu cu Rostov Don, câștigând Cupa Rusiei. Per Johansson va prelua frâiele echipei și va debuta cu Rostov în noul sezon al Ligii Campionilor. Finalista Ligii din 2019, face parte din aceeași grupă cu CSM București, Metz, Vipers Kristiansand, Esbjerg, FTC Budapesta, Bietigheim și Krim Ljubljana. Rostov va juca în prima etapă, pe 12 septembrie, în deplasare cu Ferencvaros Budapesta.
La Rostov, Per Johansson are drept obiectiv câștigarea Ligii Campionilor, Suedezul va rămâne în continuare și pe banca Muntenegrului, echipă cu care România se va lupta în turneul preolimpic pentru calificarea la Jocurile Olimpice, în martie, anul viitor.
6 lunia fost Per Johansson antrenorul principal la CSM București: aprilie 2017-iunie 2017 și martie 2018-mai 2018
{{text}}