Campionate

Începe războiul Messi - Barcelona: „Am văzut contractul și este foarte clar. Va fi mai umilitor decât înfrângerea cu Bayern!”

Leo Messi speră să fie lăsat să plece de la Barcelona. Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 26 august 2020

Leo Messi (33 de ani) a transmis ieri un fax către clubul FC Barcelona, anunțând că vrea să-și rezilieze acum contractul. Joan Gaspart, fostul președinte al catalanilor, nu este de acord ca argentinianul să devină în această vară liber de contract.

  • În mesajul transmis către conducere, Messi cere să fie activată clauza prin care poate părăsi Barcelona la finalul fiecărui sezon, unilateral. Clubul catalan îi stabilise clauza de reziliere la 700 de milioane de euro;
  • În principiu, clauza aminitită de Messi putea fi activată până la data de 10 iunie. Din cauza pandemiei de COVID-19, termenul limită ar putea fi prelungit.

Nu poate pleca acum, ci în 2021. Am văzut contractul și este foarte clar. Clauza s-a încheiat în iunie și nu e cale de întoarcere. Prefer să plece la anul pe gratis, decât să plece pentru mai puțin de 700 de milioane de euro acum. E decizia clubului aici, nu a jucătorului!

Îl iubesc pe Messi foarte mult, dar iubesc Barcelona și mai mult. Clauza trebuie să fie plătită! E o clauză de 700 de milioane de euro și contractele sunt făcute să le respecți. Înțeleg că se face presiune ca el să plece, dar, dacă eu aș fi președintele Barcelonei acum, nu aș ceda nici măcar un euro.

Dacă Messi pleacă pentru mai puțin decât presupune clauza lui, va fi mai umilitor decât înfrângerea cu Bayern. Messi trebuie să nu uite că fanii iubesc mai mult clubul decât un jucător”, a spus Gaspart pentru Marca.

2000-2003este perioada în care Gaspart a fost președintele Barcelonei

Leo Messi, cifre istorice la Barcelona

  • 10 titluri are Leo Messi cu Barcelona în La Liga
  • 4 Ligi ale Campionilor a câștigat argentinianul
  • 444 de goluri a marcat Messi în 485 de meciuri jucate pentru Barcelona în La Liga. E cel mai bun marcator din istoria competiției
  • 6 Baloane de Aur a cucerit Messi, toate în tricoul Barcelonei
  • 91 de goluri a marcat Messi pentru Barcelona și Argentina în anul 2012, record  mondial
  • 27 de goluri a marcat Messi în El Clasico, recordul Barcelonei

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.