FC Botoșani a învins-o în deplasare pe Ordabasy (Kazahstan), scor 2-1, și s-a calificat în turul 2 preliminar al Europa League.
Ordabasy și Botoșani au oferit un fotbal-spectacol în prima repriză. Toate golurile au fost marcate înaintea pauzei, perioadă în care parcă s-a jucat fără apărări. Primii au luat inițiativa gazdele, dar Pap a blocat lovitura de pedeapsă executată de Diakhate în minutul 12, după ce portarul român comisese anterior o gafă inexplicabilă. Austriacul Holzmann a deschis scorul pentru Botoșani, în minutul 25, cu un șut din prima, din 8 metri, după u incursiune excelentă a lui Ofosu.
Mahlangu, fostul mijlocaș al lui Dinamo, a egalat în minutul 31, cu o deviere subtilă. Rezultatul final a fost stabilit de Dugandzic. Atacantul croat a plasat mingea în vinclu, cu un șut din 12 metri, în minutul 33.
În repriza secundă, ocaziile uriașe au picat mai mult la poarta românilor, dar norocul a ținut cu noi! La ultima fază din prelungiri, kazahii au avut o ocazie monumentală și au ratat incredibil cu poarta goală.
FC Botoșani și-a egalat astfel performanța din sezonul 2015/2016, când a fost eliminată în turul secund al preliminariilor Europa League de polonezii de le Legia Varșovia.
240.000 de euroeste suma pe care FC Botoșani a primit-o pentru calificarea în turul 2 preliminar al Europa League
Posibile adversare FC Botoșani în turul 2 preliminar al Europa League: Mourinho în Moldova?
FC Botoșani va fi în urna a doua la tragerea pentru turul 2 preliminar al Europa League și ar putea da peste adversare de top. Moldovenii l-ar putea aduce în România pe Jose Mourinho. Pe lista posibililor adversari se numără:
- Tottenham
- Basel
- FC Copenhaga
- Wolfsburg
- Galatasaray
- AC Milan
- Rangers
- Granada
- Standard Liege
Calendarul Europa League:
- 31 august: tragerea la sorți pentru turul 2 preliminar
- 1 septembrie: tragerea la sorți pentru turul 3 preliminar
- 17 septembrie: turul 2
- 18 septembrie: tragerea la sorți pentru play-off
- 24 septembrie: turul 3 1 octombrie: play-off
FINAL. Ordabasy - FC Botoșani 1-2
- Au marcat: Mahlangu 31 / Holzmann 25, Dugandzic 33
S-a terminat partida!
min. 90+3: Gazdele ratează o șansă rarisimă, din 3 metri, cu poarta goală.
min. 74: Marius Croitoru îl înlocuiește pe Ofosu cu Keyta.
min. 66: Ofosu pătrunde în centru, își face mingea pe dreptul, dar șutul său e slab cadrat, pe centrul porții.
min. 62: Românii ies din corzi. Mendoza centrează în fața porții, dar Dugandzic nu își face bine pașii și nu ajunge la minge.
min. 60: FC Botoșani a cedat controlul partidei. Ordabasy ratează ocazii importante. Cea mai mare a fost semnată de Araujo, care din 10 metri, poziție centrală, a tras mult peste.
A început repriza secundă!
S-a terminat prima repriză!
min. 44: Joao Paulo scapă de intervenția lui Șeroni, rămâne singur cu Pap, dar șutează pe lângă poartă.
min. 33, GOL Botoșani: Dugandzic înscrie cu un șut superb, bine plasat, la vinclu, din pasa lui Florescu.
min. 31, GOL Ordabasy: May Mahlangu, fostul mijlocaș al lui Dinamo, deviază în poartă o centrare a lui Badibanga.
min. 25, GOL Botoșani: Holzmann înscrie cu un șut din 8 metri, fără preluare, după o incursiune senzațională a lui Ofosu.
min. 24: Șeroni trimite o „bombă” de la 30 de metri, puțin pe lângă stâlpul din stânga al porții lui Ordabasy.
min. 16: O lovitură liberă de la 30 de metri, lateral stânga, creează panică în careul lui Ordabasy. Mingea a fost deviată de un apărător, la câteva palme pe lângă poartă.
min. 11: Ofosu faultează în careu, după o ieșire hazardată a lui Pap. Portarul moldovenilor intervine miraculos și își spală păcatele!
min. 9: Ofosu pivotează cu un adversar în spate și șutează puternic din 10 metri. Mingea îl lovește în cap pe portarul advers.
min. 6: Chindriș are o intervenție excelentă, la o centrare trimisă în fața porții. Internaționalul de tineret intervine prin alunecare și respinge în corner.
Partida a început la ora 16:58.
ORDABASY - FC BOTOȘANI, echipe de start:
ORDABASY (3-5-2): Șaizada - Dautov, Fontalello, Dmitrenko, Dosmagambetov - Badibanga, Diakhate, Mahlangu, Brigido - Kzizhnichenko, Arauju
ANTRENOR: Kahaber Șahadadze
Botoșani: Pap - Haruț, Chindriș, Șeroni, Holzmann - Mendoza, Rodriguez - Florescu, Ashkovski, Ofosu - Dugandzic
ANTRENOR: Marius Croitoru
Stadion: Qajimuqan Muñaitpasov
2015-2016este sezonul în care FC Botoșani a mai participat în Europa League; moldovenii au ajuns în turul doi preliminar, unde au fost eliminați de Legia Varșovia (scor 0-4 la general)
Premiile până în grupele Europa League
- calificare în turul 2: 240.000 de euro
- calificare în turul 3: 260.000 de euro
- calificare în play-off: 280.000 de euro
- cine pierde play-off-ul: 300.000 de euro
{{text}}