Liga 1

O fostă glorie a Craiovei a dat de pământ cu fotbaliștii lui CS U: „Dureros e că i-au scos niște neica-nimeni. Plângeau și găinile din curte de ciudă!”

+13 Foto
CS U Craiova a fost eliminată de Lokomotiv Tbilisi

Articol de Eduard Apostol  —  Friday, 28 August 2020

Teodor Țarălungă, ajuns la 75 de ani, a fost dezamăgit crunt de eliminarea lui CS U Craiova din Europa League, după 1-2 cu Lokomotiv Tbilisi în turul I preliminar.

CS U Craiova continuă să fie criticată după ce a ratat accederea în turul secund preliminar al Europa League. Oltenii au fost învinși rușinos de locul 6 din Georgia, iar de fotbaliștii lui Cristiano Bergodi nu au milă nici măcar foștii jucători ai Craiovei. 

„La 1-0 am închis televizorul de nervi. Ori asta le e valoarea, ori atât pot! Păcat, rușine să le fie, bat doar din noroc. Nu ar trebui schimbat antrenorul, el nu a făcut pregătirea. Pregătirea a fost ratată. Mi-e frică să nu ajungă ca Dinamo. Glumesc, nu cred, jucătorii sunt buni, bunicei, dar în ritmul ăsta nu știu dacă au vreo șansă la titlu. 

Pe vremuri ne chema la Partid, să ne certe! Bine că au scăpat de asta acum. Dureros e că te-a scos un neica nimeni. Plângeau și găinile de ciudă în curtea mea”, a spus acesta pentru GSP.ro.

Țarălungă, fotbalist emblematic al Craiovei

Teodor Țarălungă este unul dintre cei mai importanți și valoroși fotbaliști ai Craiovei. Acesta a jucat pentru olteni mai întâi între 1969 și 1975, apoi între 1976 și 1977. A câștigat titlul în tricoul alb-albastru în anul 1974 și a intrat în istoria clubului ca fiind primul marcator al Craiovei în Cupele Europene!

Pe 16 septembrie 1970, extrema marca în meciul cu Pecsi, scor 2-1, din Cupa Orașelor Târguri.

CS U Craiova - Astra Giurgiu, match preview

Alte știri despre CS U Craiova:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.